Pâinea de Tăşnad cucerește rafturile marilor magazine
Brutăria Agrind, un business de familie cu o istorie de 35 de ani, își extinde prezența în retailul modern. Produsele fabricate în Tășnad, județul Satu Mare, au ajuns în magazinele Kaufland din două județe, precum și în Carrefour din Satu Mare. Antreprenorul Horațiu Buzgău, reprezentantul Agrind, a declarat că se pregătește o extindere a distribuției.
„În scurt timp vom ajunge și în alte magazine Carrefour sau probabil chiar în alte supermarketuri,” a precizat Buzgău. De asemenea, produsele Agrind sunt deja prezente în peste 120 de magazine, atât lanțuri locale, cât și magazine mai mici, unde sunt distribuite de mulți ani. Afacerea a pornit în 1991, atunci când familia Buzgău a pus bazele zonei de panificație. De-a lungul anilor, aceasta a câștigat notorietate, devenind o verigă importantă în lanțul integrat de producție.
De la câmp la masă
Agrind controlează întregul proces de producție, de la cultivarea cerealelor până la fabricarea produselor de panificație. „Agrind este o afacere care pornește de la prima verigă a lanțului farm to fork și anume veriga de producție,” a explicat Horațiu Buzgău. Compania produce făină proprie, iar pâinea de Tășnad este comercializată în județele Satu Mare și Bihor.
Portofoliul Agrind cuprinde o gamă largă de produse, inclusiv pâine tradițională pe vatră, franzeluțe, cornuri, sărățele și brânzoaice. Compania produce și făină în moara proprie. Conform datelor Ministerului de Finanțe, Agrind a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 19,3 milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul anterior.
Rețete cu tradiție
Unul din punctele forte ale brutăriei sunt rețetele tradiționale, transmise de la generație la generație. „Noi chiar avem patru sortimente de pâine pe care le facem exclusiv după rețeta bunicii mele,” a spus Buzgău. „Vorbim de pâinea autentică tradițională, care, de exemplu, în zona municipiului Oradea, dar și în municipiul Satu Mare, peste 80% din vânzările noastre sunt marcate de această pâine pe vatră clasică, pâinea aceea de un kilogram, rotundă.”
Agrind cultivă cereale pe o suprafață de circa 1.000 de hectare, dintr-un total de 3.200 de hectare arendate. Compania își propune să proceseze în viitor întreaga cantitate de grâu produsă, concentrându-se pe investiții în procesare și pe dezvoltare sustenabilă.
În prezent, compania are în plan să obțină cât mai multe certificări naționale și internaționale de calitate, inclusiv certificare ecologică. Horatiu Buzgău a subliniat că atenția la detalii este esențială pentru succesul pe piață.