Un startup românesc din domeniul tehnologiei pentru sănătate, WakeZ, promite să transforme modul în care înțelegem și gestionăm somnul, cu scopul de a îmbunătăți sănătatea mintală

Un startup românesc din domeniul tehnologiei pentru sănătate, WakeZ, promite să transforme modul în care înțelegem și gestionăm somnul, cu scopul de a îmbunătăți sănătatea mintală. Aplicația, dezvoltată pentru ceasurile inteligente, utilizează inteligența artificială (AI) pentru a analiza datele colectate în timpul somnului și a oferi utilizatorilor treziri mai naturale, predicții despre ziua următoare și, în unele cazuri, intervenții discrete.

De la medicină la inovație: Cum funcționează wakez

Startup-ul este fondat de medicul psihiatru Zaki Milhem și inginerul Vadim Fîntînari. Zaki Milhem, cu un doctorat în biotehnologie, are rolul de director științific, aducând expertiza medicală și înțelegerea legăturii dintre somn și sănătatea mintală. Aplicația WakeZ pornește de la premisa că somnul, deși ocupă o treime din viața noastră, este subutilizat ca instrument pentru bunăstare. În același timp, datele oficiale arată un decalaj între realitate și diagnosticarea problemelor de sănătate mintală.

La nivel de bază, WakeZ oferă două funcții principale: o alarmă inteligentă îmbunătățită și un sistem de prognoză cognitivă. Spre deosebire de alarmele clasice, WakeZ detectează în timp real etapele somnului și livrează vibrații personalizate pentru a facilita o trezire mai lină. Aplicația colectează date despre somn, le interpretează și oferă informații utile pentru utilizatori, cum ar fi estimări despre energie, focus și starea socială pentru ziua următoare.

Terapie Digitală pentru Depresie și Nu Numai

WakeZ se adresează unui spectru larg de utilizatori, de la cei care pur și simplu doresc să-și îmbunătățească calitatea somnului, până la persoanele cu probleme de somn sau semnale depresive. Aplicația se utilizează în trei nivele, cu Smart Alarm și cognitive forecasting la bază.

În cazul persoanelor cu simptome depresive sau aflate deja sub tratament, WakeZ adaugă intervenții haptice discrete în timpul somnului, prin Apple Watch, pentru a fragmenta somnul REM, această intervenție având în studiile realizate o reducere medie a simptomelor subiective cu 33,8%. De asemenea, pentru persoanele care au trecut deja prin depresie, aplicația oferă un instrument de monitorizare și prevenire a recăderilor.

Planuri de Viitor: De la Validare la Utilizare la Scară Largă

Startup-ul românesc intenționează să finalizeze o finanțare privată de tip pre-seed de aproximativ 250.000 de euro pentru a accelera productizarea și a extinde distribuția. În același timp, WakeZ analizează și opțiuni de finanțare non-dilutivă, cum ar fi EIC, pentru a extinde cazurile de utilizare, inclusiv în zona neurodegenerativă, cu accent pe demență. În planurile pentru 2026 este trecerea de la validare la utilizare reală, la scară mai mare, având ca scop transformarea WakeZ într-un ecosistem care să sprijine sănătatea mintală prin somn. Startup-ul deține deja un brevet provizoriu european care acoperă metoda de intervenție digitală pentru depresie.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 08:09