Patinoarul Berceni Arena organizează o „Vânătoare de ouă” pentru copii, în perioada Sărbătorilor Pascale

Patinoarul Berceni Arena organizează o „Vânătoare de ouă” pentru copii, în perioada Sărbătorilor Pascale. Evenimentul, destinat micuților cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani, se va desfășura până joi, 10 aprilie, la ora 12:00. Înscrierile sunt deschise pe site-ul oficial.

Activități și sesiuni speciale

Organizatorii au pregătit șase sesiuni pline de aventură. Copiii vor avea ocazia să caute ouă, să descopere puncte de oprire cu surprize de la Iepuraș și să întâlnească personaje de basm. Fiecare sesiune va avea un număr maxim de 30 de participanți. Dacă locurile sunt deja ocupate la sesiunea dorită, se pot înscrie la următoarea. Sesiunile se vor desfășura la interval de o oră, începând cu ora 11:00 și până la ora 18:00.

Rezervări online și facilități

Accesul la patinoar este gratuit. Cei care nu au patine pot închiria o pereche cu 25 de lei pentru o sesiune de patinaj. Din luna ianuarie, rezervările pentru patinoar se fac online, pentru programul de agrement. Rezervarea este gratuită și are scopul de a reduce timpii de așteptare și cozile. Cei care nu mai pot ajunge la sesiunea rezervată sunt rugați să anuleze rezervarea pentru a elibera locurile. „Numărul rezervărilor per sesiune de patinaj este limitat de numărul maxim de persoane care au acces pe gheață, în condiţii de siguranță și în conformitate cu Regulamentul Intern de al Arenei”, au transmis reprezentanții patinoarului.

Patinoarul Berceni Arena s-a redeschis pentru agrement pe 16 ianuarie 2024, după ce a găzduit Campionatul Mondial de Hochei U20.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 18:08