Guvernul introduce o primă de stabilitate pentru tinerii angajați și subvenții pentru angajatori
Guvernul a adoptat o ordonanță prin care introduce o primă de stabilitate pentru tinerii aflați la primul loc de muncă, dar și stimulente financiare pentru companiile care angajează persoane din grupuri vulnerabile. Măsura face parte dintr-un set de modificări legislative menite să stimuleze ocuparea, în special în rândul tinerilor și al persoanelor care se confruntă cu dificultăți pe piața muncii. Ordonanța vizează reducerea șomajului și adaptarea politicilor de ocupare la realitățile actuale.
Prima de stabilitate: un sprijin financiar pentru tineri
Principalul element al noii ordonanțe este introducerea unei prime de stabilitate pentru tinerii care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Această primă poate ajunge până la 27.000 de lei, sumă care va fi acordată pe o perioadă de 24 de luni. Banii primiți de tineri nu vor fi impozabili, dar vor fi plătiți numai dacă angajații își păstrează locul de muncă pe durata menționată.
Concret, tinerii vor primi 1.000 de lei lunar în primul an de muncă, iar în al doilea an suma va crește la 1.250 de lei lunar. Scopul principal al acestei măsuri este de a sprijini tinerii din categoria NEET (Not in Education, Employment or Training) și de a facilita integrarea lor pe piața muncii. „Noile prevederi adaptează politicile de ocupare la realitățile actuale ale pieței muncii și răspund unor provocări concrete: șomajul de lungă durată, dificultățile de integrare a tinerilor NEET, lipsa forței de muncă în anumite zone și nevoia de sprijin pentru persoanele aflate în situații vulnerabile”, se arată într-un comunicat.
Subvenții pentru angajatorii care încadrează persoane vulnerabile
Ordonanța nu se limitează doar la sprijinirea tinerilor angajați. Documentul prevede, de asemenea, stimulente financiare pentru companiile care angajează persoane din grupuri considerate vulnerabile pe piața muncii. Angajatorii pot primi o sumă fixă de 2.250 de lei lunar pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii. Această subvenție se adaugă primei de stabilitate acordate tinerilor angajați.
Modificările legislative aduc și schimbări în ceea ce privește persoanele care pot beneficia de programele de sprijin pentru angajare. Pragul de vârstă pentru șomeri este ridicat de la 45 la 50 de ani, iar lista beneficiarilor pentru care angajatorii pot primi subvenții a fost extinsă. În noua categorie intră mamele cu cel puțin trei copii în întreținere și persoanele care au executat pedepse privative de libertate sau au fost supuse unor măsuri neprivative.
Simplificarea procedurilor și digitalizarea serviciilor pentru ocupare
Pe lângă sprijinul financiar, ordonanța introduce și o serie de modificări administrative menite să simplifice accesul la serviciile de ocupare a forței de muncă. O schimbare importantă este includerea întreprinderilor sociale de inserție în categoria angajatorilor de inserție, permițându-le să beneficieze de programele dedicate integrării profesionale a persoanelor vulnerabile.
Legislația clarifică definiția „persoanei care face parte dintr-un grup vulnerabil”, în concordanță cu prevederile Legii economiei sociale. Totodată, actul normativ introduce posibilitatea furnizării online a serviciilor de mediere, consiliere și formare profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Mai mult, procedura de evidență a șomerilor va fi simplificată, prin eliminarea obligației de reînnoire periodică a cererilor de înregistrare. Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre – Florin Manole, a declarat că aceste măsuri sunt „simple, dar importante, pentru că atunci când un tânăr își găsește locul în muncă, își găsește și locul în societate”.