Criza din Orientul Mijlociu și impactul asupra prețurilor la combustibili: România, într-o poziție relativ avantajoasă Ecaladarea conflictului din Orientul Mijlociu reaprinde temerile legate de o nouă criză energetică globală, cu potențiale efecte directe asupra prețurilor carburanților

Criza din Orientul Mijlociu și impactul asupra prețurilor la combustibili: România, într-o poziție relativ avantajoasă

Ecaladarea conflictului din Orientul Mijlociu reaprinde temerile legate de o nouă criză energetică globală, cu potențiale efecte directe asupra prețurilor carburanților. În acest context, România pare să se afle într-o poziție mai favorabilă în cadrul Uniunii Europene, grație stocurilor de petrol și capacității interne de rafinare, potrivit declarațiilor lui Dumitru Chisăliță, director în cadrul Asociației Energia Inteligentă.

Țara noastră dispune de rezerve de petrol și produse petroliere pentru aproximativ 90 de zile, la care se adaugă rezervele comerciale existente la nivelul companiilor din sector. În plus, o parte semnificativă din materia primă utilizată în rafinării provine din producția internă, oferind o anumită stabilitate în fața eventualelor perturbări pe piețele internaționale. „România are stocuri pentru 90 de zile. Avem rezerve comerciale constituite la nivelul societăților și avem încă o treime din țițeiul pe care îl prelucrăm aici, în România, ceea ce ne plasează absolut favorabil în UE”, a precizat Chisăliță într-o emisiune televizată.

Autosuficiența la benzină, dependența la motorină

Situația variază însă considerabil în funcție de tipul de carburant. În cazul benzinei, piața internă este în mare măsură independentă de importuri, capacitatea de producție acoperind integral cererea. „La benzină suntem autosuficienți; ne putem satisface 100% din necesar”, explică reprezentanții sectorului petrolier.

În schimb, dependența de importuri rămâne ridicată în cazul motorinei, combustibil esențial pentru transportul de mărfuri și pentru o mare parte din activitatea economică. „La motorină discutăm de un raport de 1 la 6, adică undeva până în 20% ne-am putea satisface din producția internă, dar, coroborând cu aceste stocuri care există, suntem liniștiți și din perspectiva cantității”, a punctat Dumitru Chisăliță.

Rolul politicii fiscale și potențialul de intervenție al statului

Chiar și în acest context, nivelul final al prețurilor la pompă depinde în mare măsură de deciziile de politică fiscală. Taxele au o pondere majoră în structura prețului combustibililor, oferind autorităților o anumită marjă de manevră în cazul unor creșteri accentuate ale cotațiilor internaționale. „Dacă statul vine cu măsuri corespunzătoare din punctul de vedere al constituirii prețului, cred că România nu ar trebui să aibă nicio problemă din perspectiva prețului la pompă, pentru că 55% din preț înseamnă acciză și taxe pe valoarea adăugată”, a mai adăugat acesta.

Un eventual șoc pe piața petrolului ar putea pune presiune pe companiile din transporturi și logistică, mari consumatori de motorină. Cu toate acestea, existența stocurilor și instrumentele fiscale disponibile pot limita impactul asupra economiei.

În prezent, prețul unui litru de benzină standard în România se situează în jurul a 7 lei, în timp ce prețul motorinei este de aproximativ 7,5 lei, conform datelor centralizate de platformele specializate.

Sursa: Ziarul Financiar

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 22:17