Arsenalul de rachete al Iranului, cel mai mare din Orientul Mijlociu, a intrat în atenția internațională pe fondul tensiunilor crescute cu Statele Unite și Israelul, potrivit analiștilor militari. Experții subliniază importanța strategică a acestui arsenal, care include rachete balistice, de croazieră și drone, în contextul conflictului din regiune. Capacitatea Iranului de a-și proiecta puterea militară este amplificată de aceste arme, care complică planificarea apărării aeriene a adversarilor săi.
Rachetele balistice, coloana vertebrală a capacităților militare iraniene
Rachetele balistice reprezintă elementul central al capacităților militare iraniene, acestea fiind arme ghidate în faza inițială a lansării, urmând apoi o traiectorie balistică de mare viteză către țintă. Arsenalul include rachete cu rază scurtă, medie și lungă, cu capacitatea de a atinge ținte aflate la distanțe considerabile. Printre rachetele cu rază scurtă se numără Shahab-1, Shahab-2, Zolfaghar și Qiam-1, cu raze cuprinse între 300 și 800 de kilometri. Sistemele cu rază medie includ Shahab-3, Emad, Ghadr-1, Khorramshahr, Sejjil, Kheibar Shekan și Haj Qassem. Unele dintre aceste rachete pot atinge distanțe de 2.000 – 2.500 de kilometri, ceea ce plasează Israelul și numeroase baze regionale în raza lor de acțiune.
Iranul a declarat oficial o limită de rază de aproximativ „2.000 de kilometri”, justificând-o prin necesitatea de a asigura descurajarea. Guvernele occidentale exprimă îngrijorări cu privire la posibilitatea ca acest arsenal să fie folosit în viitor ca platformă de lansare pentru focoase nucleare, acuzație pe care Teheranul o respinge.
Dronele și rachetele de croazieră completează arsenalul iranian
Pe lângă rachetele balistice, Iranul deține o gamă variată de rachete de croazieră, proiectate să zboare la altitudini joase pentru a evita detectarea radar. Sistemele principale includ Soumar, Ya-Ali, Hoveyzeh, Paveh, Ra’ad și variante ale rachetei Quds. Racheta de croazieră Soumar ar avea o rază estimată între 2.000 și 2.500 de kilometri, potrivit surselor citate. Unele sisteme se inspiră din tehnologia rusească Kh-55, o rachetă de croazieră lansată din aer, cu o rază de până la 3.000 de kilometri. Rachetele de croazieră permit Iranului să lovească ținte, ocolind o parte din sistemele tradiționale de apărare antirachetă.
Iranul a dezvoltat, de asemenea, o flotă extinsă de drone, inclusiv binecunoscutele drone de atac Shahed, mai lente decât rachetele, dar mai ieftine de produs. Analiștii militari sugerează că dronele pot fi lansate în valuri pentru a suprasolicita sistemele de apărare aeriană, fiind adesea folosite în coordonare cu rachetele balistice și de croazieră, pentru a crea atacuri stratificate.
O hartă publicată de Ministerul Afacerilor Externe al Israelului sugerează că anumite regiuni din Europa, inclusiv București, s-ar afla în raza de acțiune a rachetelor iraniene.
