Ministrul Energiei anunță reducerea accizei la motorină, începând de săptămâna viitoare Măsura de reducere a accizei la motorină ar putea intra în vigoare chiar de săptămâna viitoare, potrivit declarațiilor făcute marți de ministrul Energiei, Bogdan Ivan

Ministrul Energiei anunță reducerea accizei la motorină, începând de săptămâna viitoare

Măsura de reducere a accizei la motorină ar putea intra în vigoare chiar de săptămâna viitoare, potrivit declarațiilor făcute marți de ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Decizia, care este în lucru la Ministerul de Finanțe, ar urma să aibă efect imediat, reducerea vizând doar motorina, carburantul cu cel mai mare impact asupra consumului anual din România.

„Din punctul meu de vedere, această decizie trebuie luată în această săptămână ca să producă efecte începând cu săptămâna viitoare, pentru că durează până când scoți din antrepozit o anumită cantitate de combustibil”, a explicat Ivan. Ministrul a subliniat că reducerea accizei va fi complementară altor măsuri deja adoptate, precum limitarea exporturilor și creșterea capacității de rafinare.

Finanțarea reducerii, în analiza Ministerului de Finanțe

Conform ministrului Ivan, Ministerul de Finanțe analizează în prezent modalitățile de implementare a reducerii accizei, inclusiv identificarea surselor de finanțare. Acesta a menționat că statul român înregistrează în prezent încasări suplimentare din TVA, generate de creșterea prețurilor la pompă. „Se calculează foarte clar care sunt aceste câștiguri suplimentare, se calculează, de asemenea, alte surse alternative de către Ministerul de Finanțe pentru a putea să suporte această scădere a accizei, într-o formă în care oamenii să ajungă să aibă un cost mai redus la prețul final”, a precizat Ivan.

Ministrul nu a putut preciza cu exactitate cu cât ar putea scădea prețul unui litru de motorină, menționând că aceste detalii vor fi comunicate de Ministerul de Finanțe după finalizarea calculelor. Totodată, acesta a exclus posibilitatea raționalizării carburanților la pompă. „Nu se pune pe tapet acest scenariu”, a afirmat Ivan, asigurând că România dispune de rezerve suficiente și rute alternative de aprovizionare.

Motorina, ținta principală a reducerii

Decizia de a reduce acciza doar la motorină se bazează pe mai mulți factori. Ministrul Ivan a explicat că motorina este carburantul care înregistrează cele mai mari creșteri de prețuri și este importată direct de România. În plus, impactul asupra economiei naționale este mai mare în cazul motorinei, datorită utilizării sale în agricultură, transporturi și industrie. „Impactul total asupra economiei este în motorină, și asupra agriculturii, și asupra transporturilor, și asupra industriei alimentare”, a menționat Ivan.

Ministrul Energiei a subliniat că România va apela la rezervele de stat doar în cazul în care vor exista probleme de aprovizionare.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 05:42