Julia Sauter, la un pas de retragere? Anunțul care a șocat după Mondiale: „Va trebui să aștept”

Aventura Juliei Sauter la Campionatele Mondiale de Patinaj Artistic se încheie cu un loc modest, dar cu incertitudini privind viitorul

Praga, Cehia – Patinatoarea română Julia Sauter a încheiat participarea la Campionatele Mondiale de patinaj artistic de la Praga cu o clasare sub așteptări, locul 22, după un program liber mai puțin reușit. După o prestație timidă la programul scurt, sportiva nu a reușit să își ridice nivelul în programul liber, obținând un total de 159,51 puncte, mult sub scorul de 190,93 puncte obținut la Jocurile Olimpice.

Sauter a avut un început de an excepțional, cu o clasare remarcabilă la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina, unde a ocupat locul 17, cel mai bun rezultat din istoria patinajului artistic feminin românesc la o ediție olimpică. Însă, se pare că eforturile depuse pentru a performa la cel mai înalt nivel la Jocurile Olimpice și-au spus cuvântul, iar sportiva nu a mai avut energia necesară pentru a străluci și la Mondiale.

O evoluție descendentă după succesul olimpic

La Praga, Julia a avut dificultăți încă de la programul scurt, unde a acumulat multiple greșeli. S-a clasat pe locul 23 și s-a calificat la programul liber. Cu toate acestea, era deja evident că nu va putea repeta performanța de la Milano-Cortina.

În programul liber, Sauter nu a reușit să își depășească limitele, acumulând un punctaj total de 159,51. Prin urmare, a urcat doar o poziție în clasament față de programul scurt, urmând să ocupe locul 22, cu șanse minime de a mai avansa în ierarhie.

Retragere sau revenire? Decizia, la pachet cu soțul

Într-un interviu acordat pentru Golden Skate, imediat după încheierea competiției, Julia Sauter a dezvăluit incertitudini cu privire la viitorul carierei sale. Sportiva a mărturisit că nu dorește ca evoluția de la Mondiale să reprezinte finalul parcursului său în patinajul de performanță, dar a menționat că va fi dificil să continue dacă nu va primi o invitație la un Grand Prix în sezonul viitor.

„Am încercat tot posibilul să mă bucur de patinajul meu de astăzi. Evident, nu asta mi-am dorit și nu pentru asta am muncit. Dar cred că trebuie să mă întorc, să concurez încă un an. Nu am vrut să termin Campionatele Mondiale așa, dar da, am încercat cât de mult am putut,” a declarat Julia, subliniind faptul că participarea la un Grand Prix ar putea fi factorul decisiv pentru a continua.

„Al doilea meu obiectiv, de fapt marele meu obiectiv, a fost să obțin calificarea la un Grand Prix în sezonul viitor. Pentru că, dacă voi avea un Grand Prix, vă spun chiar acum, voi continua,” a mai adăugat sportiva.

Julia a menționat că va lua o decizie împreună cu soțul său, dar este încrezătoare că performanțele sale anterioare vor inspira mulți copii să se îndrepte către patinaj, mai ales în contextul înființării recente a unei federații de profil în România.

Sportiva va aștepta rezultatele pentru a vedea dacă va primi o invitație la una dintre cele șase competiții Grand Prix din finalul anului. În caz contrar, totuși, dacă va lua decizia de a continua, este programată să participe la Campionatele Europene de la Lausanne și la Campionatele Mondiale de la Tampere, Finlanda.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 09:39