Reducere de 50 de bani la carburanți, negociată de Guvern cu companiile petroliere Guvernul României a ajuns la un acord cu companiile petroliere pentru o reducere de 50 de bani la prețul carburanților, potrivit unor surse participante la discuții

Reducere de 50 de bani la carburanți, negociată de Guvern cu companiile petroliere

Guvernul României a ajuns la un acord cu companiile petroliere pentru o reducere de 50 de bani la prețul carburanților, potrivit unor surse participante la discuții. Din această sumă, statul va suporta 25 de bani, iar companiile petroliere ceilalți 25 de bani. Măsura ar putea fi implementată în cursul acestei săptămâni, fie vineri, fie la începutul săptămânii viitoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ.

Potrivit surselor citate, reducerea de 25 de bani suportată de stat va fi finanțată din supraimpozitarea producătorului de petrol OMV Petrom, precum și din încasările suplimentare obținute din TVA în luna martie, în urma scumpirilor din benzinării. În eventualitatea în care prețurile la pompă vor depăși în continuare pragul de 10 lei, Guvernul va lua în considerare introducerea unei reduceri la accize. Reprezentanții principalelor companii petroliere nu au dorit să comenteze informațiile.

Măsuri suplimentare în lucru, inclusiv taxarea profiturilor excepționale

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri dimineață că Guvernul pregătește noi măsuri pentru reducerea prețurilor la carburanți, care vor fi finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni. Acesta a menționat mai multe opțiuni, inclusiv reducerea accizelor, o reducere graduală a acestora, o diminuare a TVA și o contribuție voluntară din partea companiilor petroliere, similară cu cea implementată în 2022.

Mai mult, Ministerul Finanțelor lucrează la un act normativ pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepționale ale companiilor petroliere. „Este vorba de profituri excepționale care sunt doar în această perioadă și nu au legătură cu activitatea curentă a companiei, asemănător cu regulamentul din 2022”, a precizat ministrul. Acesta a adăugat că, în lipsa unui cadru european clar, se vor aplica principiile utilizate în 2022, pentru a viza profiturile speculative. Singura companie care extrage țiței în România este OMV Petrom, alte companii mai mici având concesiuni nesemnificative.

Impactul asupra prețurilor și riscuri pentru scăderea TVA

Ministrul Nazare a menționat că reducerea accizelor ar putea fi cuprinsă între 5 și 15%. Totuși, scăderea TVA ar putea atrage o procedură de infringement, implicând amenzi la Curtea Europeană de Justiție, statele care au aplicat deja o astfel de măsură primind o prenotificare de la Comisia Europeană.

În paralel cu aceste inițiative, prețurile din benzinării au început deja să scadă, ca urmare a ordonanței aprobate săptămâna trecută de Guvern. Astfel, OMV Petrom a redus prețul motorinei cu 40 de bani pe litru și pe cel al benzinei cu 3 bani pe litru.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 12:27