HIV, o provocare pentru securitatea sanitară a României HIV nu este doar o boală cronică, ci o problemă majoră de securitate sanitară, atât la nivel național, cât și european

HIV, o provocare pentru securitatea sanitară a României

HIV nu este doar o boală cronică, ci o problemă majoră de securitate sanitară, atât la nivel național, cât și european. Această afirmație aparține Gregorianei Tudoran, PhD, coordonator de proiect al inițiativei „HIV Outcomes Romania”. Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței „Programele de sănătate – sursă de securitate națională”, organizată recent în Parlamentul României.

Tudoran a subliniat experiența vastă a României în gestionarea HIV, cu o cohortă de pacienți infectați în anii ’90, care trăiesc cu virusul de peste 35 de ani. Această experiență este dublată de rezultatele remarcabile ale comunității medicale în controlul epidemiei. Contextul regional, marcat de conflictul din Ucraina și de mobilitatea populației, impune cooperare transfrontalieră și schimb de date epidemiologice.

Necesitatea unei abordări integrate

Controlul epidemiei HIV este o investiție strategică în reziliența sistemului de sănătate și în securitatea sanitară a României și Europei. „Vorbim nu doar despre o boală cronică, vorbim despre HIV și securitatea sanitară națională în context european prin integrarea îngrijirii, finanțare sustenabilă și prevenție, într-o eră a mobilității și a amenințărilor infecțioase”, a declarat Tudoran. Această abordare include adaptarea politicilor și practicilor clinice pentru a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu HIV.

Un aspect important este colaborarea între medici, reprezentanți ai mediului academic, ai comunității persoanelor care trăiesc cu HIV, ONG-uri, psihologi și specialiști din îngrijirea integrată HIV. Conceptul de „calitate a vieții în relația cu sănătatea”, care implică o perspectivă integrată fizic, psihic și emoțional, este un principiu director inclus în Strategia Națională HIV-Sida a României. Acesta este folosit de Agenția Europeană a Medicamentelor și de Comisia Europeană, fiind recomandat de OCDE.

Finanțare și prevenție ca priorități

Politici publice eficiente necesită continuitate și predictibilitate, începând cu testarea. „În politicile noastre HIV asta înseamnă că trebuie instituit un program de testare la nivel național, dar intensificat, să fie intens acest program, extinderea prevenției moderne, inclusiv a mijloacelor moderne cum este PrEP-ul, acces la servicii pentru migranți și populații vulnerabile (migranții sunt extrem de importanți ca populație vulnerabilă, de aceea i-am amintit în mod special), și integrarea testării în cât mai multe servicii medicale”, a explicat Tudoran.

România are o responsabilitate majoră în abordarea amenințărilor transfrontaliere, având experiența pacienților care trăiesc cu HIV de peste trei decenii. Strategia Națională HIV-SIDA și programul național HIV-SIDA au contribuit la atingerea obiectivelor globale stabilite de ONU și OMS. Pentru a realiza aceste obiective, este necesară o finanțare sustenabilă și predictibilă.

În contextul european, în Parlament a fost solicitată lansarea unui nou plan de acțiune pentru controlul HIV, cu scopul de a atinge obiectivul de zero noi infecții până în 2030. Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a solicitat prioritizarea HIV ca agendă publică a statelor membre, găzduind în 2025 un eveniment dedicat Zilei internaționale HIV.

Partener principal al evenimentului a fost Gilead Sciences Romania, alături de partenerii MSD România, Catena și Asociația Cronica Europeană.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 13:53