Spitalele regionale, finanțate din fonduri europene, se confruntă cu întârzieri majore Dintre cele trei mari proiecte de spitale regionale finanțate cu fonduri europene, doar cel din Craiova pare să respecte termenii proiectului

Spitalele regionale, finanțate din fonduri europene, se confruntă cu întârzieri majore

Dintre cele trei mari proiecte de spitale regionale finanțate cu fonduri europene, doar cel din Craiova pare să respecte termenii proiectului. Acesta prevede finalizarea lucrărilor până în anul 2029. Situația critică este generată în special de blocajele birocratice și de contestațiile depuse în cazul spitalelor din Iași și Cluj. Valoarea totală a proiectelor se ridică la aproximativ 7 miliarde de lei.

Întârzieri la Iași din cauza condițiilor meteo

La Iași, deși autoritățile locale au raportat întârzieri, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) susține că ritmul lucrărilor se va intensifica. Potrivit ANDIS, întârzierile au fost cauzate de condițiile meteorologice specifice iernii. „În perioada ianuarie – februarie 2026, condițiile meteorologice specifice sezonului rece au determinat ajustarea ritmului de execuție pentru activitățile care presupun praguri minime de temperatură și umiditate, astfel încât lucrările la Spitalul Regional din Iași să fie realizate în parametri de calitate și siguranță.”

ANDIS a mai precizat că au fost desfășurate activități pregătitoare, compatibile cu sezonul rece. Antreprenorul a mobilizat, în ultima săptămână, utilajele necesare realizării incluziunilor rigide, un element esențial al fundației. „Execuția acestora este dependentă de condițiile meteo, întrucât precipitațiile și ciclurile îngheț-dezghet pot diminua capacitatea portantă a platformei de lucru și pot afecta calitatea punerii în operă”, au transmis reprezentanții agenției.

Blocaj total la Cluj din cauza contestațiilor

Situația cea mai dificilă este la Cluj, unde contractul de execuție este blocat din cauza contestațiilor. În prezent, soluția licitației depinde de decizia Curții de Apel București. ANDIS a transmis că instanța a amânat pronunțarea pentru data de 9 martie 2026. În plus, un ofertant a depus o nouă contestație la CNSC, ceea ce complică și mai mult situația.

Licitația pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj a fost contestată de mai multe firme participante, inclusiv de asocierea câștigătoare. Firmele au contestat rezultatul inițial, solicitând reevaluarea ofertelor. ANDIS a reevaluat oferta CON-A, însă nemulțumirile continuă. „Rezultatul procedurii licitației pentru construcția spitalului regional de urgență din Cluj rămâne condiționat, în principal, de soluția pe care o va pronunța Curtea de Apel București și, ulterior, de hotărârea CNSC în noul dosar”.

În ambele proiecte, Iași și Cluj, este implicată aceeași asociere turco-română. Firmele românești din asociere sunt controlate de omul de afaceri Mihai Rotaru.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 13:21