Wolt, platforma de comerț local care conectează utilizatorii cu restaurantele și magazinele preferate, a anunțat rezultatele privind comportamentul consumatorilor români în perioada sărbătorilor de Paște, precum și rezultatele operaționale pentru primul trimestru al anului 2026. În săptămâna premergătoare Paștelui, atât segmentul de restaurante, cât și categoria de retail au înregistrat o creștere cu două cifre a numărului de comenzi, comparativ cu o perioadă obișnuită.
Preferințe culinare de Paște: cozonacul, vedeta sărbătorilor
Datele analizate de Wolt în Săptămâna Mare și în zilele de 12 și 13 aprilie confirmă un apetit crescut pentru cumpărături, utilizatorii apelând la aplicație atât pentru a face provizii de ingrediente de bază, cât și pentru produse gata preparate. Cele mai active orașe în această perioadă au fost Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Constanța.
Cea mai spectaculoasă evoluție a fost înregistrată de cozonac, cu o creștere a comenzilor de peste 2600%. Aceasta sugerează că tot mai mulți români aleg să economisească timp comandând direct prin intermediul platformei acest desert tradițional. București conduce în clasamentul comenzilor de cozonac, urmat la distanță considerabilă de Constanța și Brașov. Cererea masivă pentru ingredientele de bază arată că gătitul acasă rămâne o tradiție centrală. Cele mai semnificative creșteri în segmentul de retail au fost înregistrate pentru: miel și produse derivate (+360%), miez de nucă (+310%), maioneză (+200%), ouă și decorațiuni de Paște (+160%), murături (+130%), smântână (peste 90%) și făină (peste 80%).
În ceea ce privește restaurantele, preferințele românilor au fost dominate de fast-food, în detrimentul preparatelor tradiționale. Cele mai comandate preparate au fost: burgeri (și diverse tipuri de meniuri pe bază de burgeri), sosuri (în special de usturoi și smântână) și cartofi prăjiți. Ziua cu cele mai multe comenzi în aplicație, atât pentru restaurante, cât și pentru supermarketuri și magazine, a fost Joia Mare.
Rezultatele primului trimestru din 2026: tendințe în creștere
Primul trimestru al anului 2026 a consolidat rolul Wolt ca platformă „one-stop-shop”. Analiza datelor arată o dinamică interesantă între segmentele de restaurante și retail. Creșterea cea mai semnificativă a fost raportată în zona de retail în primul trimestru din 2026, comparativ cu ultimul trimestru din 2025. Această creștere se reflectă și în raportul dintre segmentele de restaurante și retail. Deși restaurantele continuă să domine în ceea ce privește volumele, în timp ce în ultimul trimestru din 2025 au înregistrat de 10 ori mai multe comenzi decât retail-ul, în primul trimestru din 2026, vorbim de o cifră de doar 8 ori mai mare.
În segmentul de retail, există o preferință clară pentru produsele proaspete (fructe și legume), dar și pentru produse precum carne tocată sau produse de panificație. În restaurante, clasamentul produselor cele mai comandate a fost foarte similar cu preferințele din perioada Paștelui, cu burgeri și meniuri pe bază de burgeri, precum și sosuri (în special de usturoi și smântână) și cartofi prăjiți.
Alexandru Ștefan, Head of Account Management and Country Lead, Wolt România, a declarat că rezultatele primului trimestru confirmă încrederea crescândă pe care utilizatorii o au în serviciile platformei, nu doar pentru livrarea de mâncare, ci ca o soluție completă pentru cumpărăturile zilnice.