Cortina d’Ampezzo, odată centrul lumii sporturilor de iarnă, trece printr-o perioadă de tranziție post-olimpică. Stațiunea italiană, gazda recentelor Jocuri Olimpice și Paralimpice, se confruntă cu realitatea unei infrastructuri modernizate, dar și cu o criză a identității și a costului vieții pentru localnici.
Schimbările sunt vizibile pe Corso Italia, faimoasa stradă pietonală, unde agitația sportivilor și jurnaliștilor a fost înlocuită de sunetul macaralelor și camioanelor. Acestea demontează schelele și bannerele cu sigla „Milano-Cortina 2026”. Atmosfera este dominată de praf și de construcții, pe măsură ce se lucrează la străzi, fațade și noi pensiuni. Oamenii locului, probabil cu resurse financiare în urma evenimentelor olimpice, investesc rapid.
O moștenire controversată: pista de bob și exodul localnicilor
Una dintre cele mai vizibile moșteniri ale Jocurilor este noua pistă de bob, sanie și skeleton Eugenio Monti. Construită în urma unor controverse ecologiste și a depășirii bugetului, structura este privită cu scepticism de localnici. „E un monstru de beton care ne-a costat zeci de milioane de euro. Acum, marea întrebare este cine va plăti pentru întreținerea lui în următorii 20 de ani. Câți oameni practică skeletonul în Italia?”, se întreabă aceștia. Presa italiană estimează o pierdere de aproape 700.000 de euro pe an, suportată de municipalitatea din Cortina d’Ampezzo.
În contrast, Stadio Olimpico del Ghiaccio, renovat pentru competiție, este considerat o bijuterie utilă. Acoperișul refăcut și facilitățile moderne permit găzduirea de evenimente pe tot parcursul anului. De asemenea, drumurile de acces și centurile ocolitoare au fluidizat traficul, o problemă majoră în sezonul de vârf.
Efectul „Airbnb” și dificultățile sociale
Jocurile Olimpice au accelerat transformarea Cortinei într-o locație exclusivistă, cu prețuri imobiliare crescute. Mulți proprietari au evacuat chiriașii pe termen lung pentru a transforma apartamentele în unități de cazare turistică, la prețuri exorbitante. Restaurantele și cafenelele se confruntă acum cu lipsa personalului. „Am făcut bani în februarie, a fost un flux incredibil. Dar acum nu am ospătari. Un băiat care lucrează la bar nu își permite să închirieze o cameră în Cortina nici măcar cu salariul pe două luni”, explică un localnic. Orașul riscă să devină un resort de lux, fără suflet.
Într-un interviu, o româncă stabilită de 15 ani în Cortina descrie experiența sa: „Aici sunt două sezoane, unul de iarnă și altul de iarnă. M-am obișnuit să vin aici, deși acum sunt locuri la noi în țară unde se plătește aproape la fel de bine ca aici. Prefer să mă întorc de fiecare dată pentru că m-am obișnuit cu locul și cu oamenii de aici”. Totodată, femeia a menționat că angajatorii au preferat să lucreze cu oficiali în timpul Jocurilor Olimpice, sportivii fiind cazați în satul olimpic.
Promisiunea „verde” vs. realitatea utilizării zăpezii artificiale
Comitetul de organizare a promis „cele mai sustenabile Jocuri din istorie”, însă peisajul este mixt. Chiar dacă s-a folosit infrastructura existentă, iarna blândă a impus utilizarea masivă a zăpezii artificiale. Bazinele de apă construite pentru tunurile de zăpadă au reconfigurat hidrologia zonei, iar tăierile de arbori pentru extinderea zonelor de sosire rămân o problemă pentru activiștii de mediu.
Walter Del Favero, fost antrenor al echipei naționale chineze de snowboard, a renunțat la oferta de a antrena lotul asiaticilor pentru a petrece mai mult timp cu fiica sa. Acum este monitor de schi și implicat într-o acțiune pentru copii cu dizabilități, pe care îi ajută să schieze cu ajutorul unui scaun special.
În sediul primăriei, discuțiile se concentrează acum pe marketingul pe termen lung, pentru a atrage turiști din Asia și America de Nord, nu doar pentru schi, cât și pentru turismul de vară. Prețul unei camere la un hotel decent este de aproximativ 200 de euro pe noapte, fără mic dejun, în timp ce un ski-pass costă 72 de euro pe zi, în extra-sezon.
