Comisia Europeană pompează 796,5 milioane euro în sănătatea globală, inclusiv Africa

Comisia Europeană a anunțat angajamente majore în domeniul sănătății globale la summitul One Health de la Lyon, cu accent pe combaterea HIV, tuberculozei și malariei, dar și pe rezistența antimicrobiană și securitatea sanitară. Uniunea Europeană intenționează să contribuie cu 700 de milioane de euro la Fondul Global pentru combaterea acestor boli, arată comunicatul executivului european.

Fonduri masive pentru sănătatea globală

Din suma totală, 185 de milioane de euro sunt disponibili imediat din actualul buget multianual. Aceste fonduri vor fi direcționate către cea de-a opta rundă de reconstituire a Fondului Global. Granturile rezultate din această nouă finanțare vor fi implementate în perioada 2027-2029. Fondul Global este descris de Comisia Europeană ca un parteneriat mondial care a salvat milioane de vieți. Acesta a redus semnificativ mortalitatea provocată de cele trei boli și a investit în sisteme de sănătate reziliente.

Team Europe, care reunește Comisia și statele membre, a promis deja peste 3 miliarde de euro pentru aceeași rundă de reconstituire. Contribuțiile Team Europe reprezintă aproximativ o treime din totalul donațiilor de la crearea Fondului în 2002.

Combaterea rezistenței antimicrobiene și securitatea sanitară

Un alt pilon al anunțului este legat de cooperarea One Health și combaterea rezistenței antimicrobiene (AMR). Comisia Europeană va aloca 46,5 milioane de euro pentru consolidarea securității sanitare în Africa și Europa. Se pune accent pe cooperarea One Health și pe combaterea rezistenței antimicrobiene. Finanțarea va susține supravegherea, prevenirea și controlul AMR la nivel național, regional și continental.

Comisia atrage atenția asupra riscurilor reprezentate de rezistența antimicrobiană. Fără acțiune, aceasta ar putea provoca până la 10 milioane de decese anual până în 2050, dintre care 4,5 milioane în Africa. În Europa, AMR este deja asociată cu peste 35.000 de decese pe an, generând costuri estimate la 11 miliarde de euro anual pentru sistemele europene de sănătate. În plus față de aceste măsuri, Comisia a alocat 50 de milioane de euro pentru cercetare și dezvoltare în rezistența antimicrobiană și bolile tropicale neglijate.

Investiții în cercetare și dezvoltare

Comisia Europeană a mai anunțat o investiție de 30 de milioane de euro pentru dezvoltarea de noi antibiotice și contramăsuri medicale împotriva AMR. Această finanțare va sprijini organizațiile non-profit CARB-X și GARDP. Scopul este menținerea unui flux diversificat de contramăsuri medicale împotriva rezistenței antimicrobiene.

Separat, Comisia a semnat un acord de contribuție de 20 de milioane de euro cu Agence Française de Developpement. Acesta vizează implementarea unor activități derulate de organizația non-profit DNDi, pentru sprijinirea dezvoltării de tratamente medicale împotriva dengue. Acesta se justifică prin creșterea probabilă a necesității de contramăsuri medicale împotriva bolilor transmise de vectori, pe fondul schimbărilor climatice. Comisia leagă toate aceste anunțuri de viitoarea Global Health Resilience Initiative. Această inițiativă urmează să clarifice prioritățile Uniunii și căile concrete pentru o acțiune eficientă în sănătatea globală. Consultarea publică asupra acestei inițiative este deschisă până la 13 aprilie.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 09:03