Grupul Safeway, de la distribuție la retail: povestea unei afaceri de succes Afacerea Safeway, pornită la începutul anilor ’90, a crescut constant, ajungând astăzi la o cifră de afaceri de aproape 300 de milioane de lei

Grupul Safeway, de la distribuție la retail: povestea unei afaceri de succes

Afacerea Safeway, pornită la începutul anilor ’90, a crescut constant, ajungând astăzi la o cifră de afaceri de aproape 300 de milioane de lei. Condusă acum de Ghassan Shakhshir, fiul fondatorilor, grupul activează în domenii precum importul și distribuția, retailul și ambalarea. Ghassan Shakhshir a dezvăluit detalii despre evoluția companiei, de la începuturile în distribuție până la extinderea în retail și dezvoltarea brandului propriu.

De la distribuție la brand propriu

Înființată în 1994 de părinții lui Ghassan Shakhshir, compania a pornit pe o piață diferită de cea de astăzi. „Firma a fost înființată în ’94, de părinții mei, iar eu și sora mea am crescut în acest business. Ne sărbătoream zilele de naștere în depozitul companiei”, povestește Ghassan. Acesta a crescut în cadrul companiei, fiind implicat activ în afacere încă de la vârsta de 17-18 ani, după câteva perioade de studii în țară și în străinătate.

Un moment crucial în dezvoltarea afacerii a fost crearea brandului propriu, Home Garden, în 2004. „Astfel, toată activitatea de marketing, de furnizare de produs, de selectare a ingredientelor, a rețetelor, a sortimentelor, a devenit responsabilitatea noastră”, explică Ghassan. Grupul a avut o creștere organică, concentrându-se pe alimente și băuturi alcoolice și non-alcoolice, mizând pe experiența acumulată și pe adaptarea constantă la cerințele pieței.

Extinderea în retail și planuri de viitor

Grupul a intrat în retail în urmă cu opt ani, prin preluarea unui magazin în Cluj-Napoca. Extinderea s-a realizat, în mare parte, prin achiziții. „În ultimii ani, la fel am făcut și în distribuție. Am intrat în Timișoara, dar și în Baia Mare, prin preluarea partenerului nostru din aceste oraşe”, detaliază Ghassan Shakhshir. În prezent, grupul deține 16 unități retail, urmând ca în următorii câțiva ani să ajungă la 30 de magazine proprii.

Referitor la distribuție, compania are cinci filiale, cu planuri de extindere în alte două-trei județe. De asemenea, brandul Home Garden are potențial de expansiune, cu peste 300 de sortimente în portofoliu. Anul trecut, gama s-a mărit cu 35 de sortimente noi. Grupul colaborează cu zeci de furnizori, pe lângă cei 50 de furnizori ai Home Garden.

În prezent, Ghassan Shakhshir a anunțat o investiție de 5 milioane de euro într-un depozit nou în Cluj-Napoca, unde va fi mutată întreaga activitate din oraș, pentru a facilita dezvoltarea ulterioară a companiei.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 19:21