Bolojan, ultimatum pentru constructorii căii ferate Cluj-Oradea: „Gata cu tertipurile”

Ultimatum pentru constructorii căii ferate Cluj-Oradea: Termen limită de patru luni

Premierul Ilie Bolojan a tras un semnal de alarmă pentru constructorii implicați în electrificarea și reabilitarea liniei feroviare Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Vineri, șeful Guvernului le-a transmis că au la dispoziție doar patru luni pentru a accelera lucrările pe tronsoanele critice ale proiectului. În caz contrar, constructorii riscă corecții financiare de până la 200 de milioane de euro, sumă provenită din fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Avertismentul vine în urma unei analize a stadiului investiției, în valoare de peste 7,6 miliarde de lei, efectuată joi la Palatul Victoria. Premierul s-a întâlnit cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Ulterior, vineri, Bolojan a vizitat șantierul din zona Vadul Crișului.

Întârzieri și renegocieri ale termenelor

Potrivit declarațiilor premierului, proiectul, care ar fi trebuit să fie finalizat în această vară, a suferit întârzieri majore. Acestea au determinat Guvernul să mute finanțarea de pe componenta de granturi pe cea de împrumut a PNRR. „Constatând că acest proiect nu poate fi finalizat, a fost mutat de pe suma de grant pe componenta de împrumut, în aşa fel încât să ne luăm măsuri că dacă se întâmplă ceva şi nu se pot controla lucrurile, nu se pierde suma aferentă proiectului, care este o sumă foarte mare”, a explicat acesta.

Totodată, au fost renegociați indicatorii proiectului. Bolojan a menționat că, deși pe cele trei tronsoane de la capete lucrările sunt mai avansate, urmând să se finalizeze în proporție de 90%, pe tronsonul unde lucrările sunt mult întârziate, angajamentul este de a atinge un stadiu de 50%. Proiectul se întinde pe 166 de kilometri, iar progresul fizic mediu actual este de 42,72%.

Atenție sporită pe un sector critic și măsuri de deblocare

Premierul a subliniat importanța mobilizării pe un sector de aproximativ 12 kilometri, situat la limita județelor Cluj și Bihor, în aval de Poieni. Constructorul de pe acest tronson a primit ultimatumul menționat anterior. „Constructorul are patru luni de zile la dispoziție să intre cât se poate de serios pe lucrări, pentru că aşa cum am precizat, în condiţiile în care la finalul acestei perioade nu se respectă aceşti indicatori, corecţia pe care o putem primi pe acest tronson care este în pericol este de maxim 200 de milioane”, a precizat Bolojan.

Pentru a debloca situația, Guvernul a anunțat că săptămâna viitoare vor fi clarificate aspectele legate de documentațiile necesare și vor fi promovate cu prioritate actele normative pentru exproprieri. Obiectivul asumat este ca până în august 2026 să fie atinse stadiile fizice renegociate cu reprezentanții Comisiei Europene (90% pe primele două loturi, 50% pe lotul 3 și 70% pe lotul 4), astfel încât întreaga magistrală să fie finalizată până la sfârșitul anului 2027.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 08:15