Aeroporturile din Europa de Est, în avans față de cele vestice în privința facilităților de odihnă Un nou studiu realizat de AirAdvisor indică o schimbare semnificativă în ierarhia aeroporturilor europene

Aeroporturile din Europa de Est, în avans față de cele vestice în privința facilităților de odihnă

Un nou studiu realizat de AirAdvisor indică o schimbare semnificativă în ierarhia aeroporturilor europene. Hub-urile din Europa Centrală și de Est urcă în top, depășind aeroporturi consacrate din vest, la capitolul facilități de odihnă disponibile pentru pasageri. Clasamentul ARRI (Rest & Recharge Index) scoate în evidență investițiile concrete în zone de odihnă, accesul la dușuri și infrastructură disponibilă inclusiv pe timpul nopții.

Pe primele locuri se situează Aeroportul Varșovia Chopin și Aeroportul Praga Václav Havel. Urmează Aeroportul Frankfurt și Aeroportul München. Studiul ia în considerare criteriile măsurabile, fără a include percepții subiective. Acesta analizează tipurile de spații de odihnă, accesul la dușuri, numărul de lounge-uri sau disponibilitatea serviciilor non-stop.

Investiții specifice și design modern, o explicație a avansului

Performanța superioară a aeroporturilor din Europa Centrală și de Est nu este întâmplătoare. Reprezentanții AirAdvisor subliniază că infrastructura mai nouă joacă un rol esențial. Aeroporturile cu terminale recent modernizate, care oferă mai mult spațiu per pasager, reușesc să aloce mai ușor spații pentru zone de odihnă. Presiunile operaționale diferite, comparativ cu hub-urile din Europa de Vest, unde aglomerația și fluxul de pasageri primează, contribuie, de asemenea, la această situație.

„Datele arată că mai multe aeroporturi din Europa Centrală și de Est performează bine în ceea ce privește infrastructura de odihnă accesibilă”, au declarat reprezentanții AirAdvisor. „Acest lucru pare să fie determinat de o combinație de factori structurali: terminale mai noi sau recent modernizate, mai mult spațiu disponibil per pasager și presiuni operaționale diferite.”

De ce România nu apare în clasament

Aeroporturile din România nu au fost incluse în clasamentul ARRI, din motive metodologice. Studiul a inclus doar aeroporturi mari din UE, cu volume ridicate de pasageri și infrastructură de odihnă clar definită. În cazul aeroporturilor de dimensiuni medii, aceste facilități nu sunt întotdeauna delimitate ca o categorie distinctă.

„Aeroporturile din România nu au fost incluse în această ediție a clasamentului ARRI, iar aceasta este o decizie metodologică, nu o evaluare a performanței”, au explicat reprezentanții AirAdvisor. „În mai multe aeroporturi de dimensiuni medii, infrastructura de odihnă este fie nedefinită ca o categorie distinctă, fie nedocumentată într-un mod care să permită o comparație directă.”

Pentru pasageri, facilitățile de odihnă devin relevante în contexte specifice: escale lungi, călătorii pe timpul nopții sau zboruri afectate de perturbări. „În aceste contexte, infrastructura de odihnă devine parte din experiența generală și poate influența preferințele viitoare privind aeroporturile și percepția asupra calității”, afirmă AirAdvisor. Diferența dintre facilitățile gratuite și cele premium se adâncește. Zonele liniștite și spațiile de relaxare sunt accesibile tuturor, însă facilitățile contra cost (capsule de dormit, cabine sau acces în lounge-uri) oferă condiții superioare.

„Facilitățile gratuite îmbunătățesc confortul de bază, dar sunt limitate din punct de vedere al intimității. În schimb, facilitățile contra cost oferă intimitate și condiții mai bune pentru odihnă și introduc o experiență diferențiată pentru pasageri”, au declarat reprezentanții AirAdvisor.

Infrastructura de odihnă este în curs de dezvoltare, pentru a răspunde nevoilor pasagerilor, pe fondul creșterii perturbărilor de zbor, a transferurilor pe timp de noapte și a conectivității pe distanțe lungi. „Analiza noastră arată că infrastructura de odihnă devine un factor competitiv măsurabil pentru aeroporturi”, a declarat Anton Radchenko, CEO AirAdvisor. „Pasagerii nu au nevoie doar de magazine și restaurante, ci și de spații unde să doarmă, să se reîmprospăteze și să se refacă.”

Studiul arată că zonele de odihnă sunt integrate în designul terminalelor noi sau modernizate, iar soluțiile contra cost, precum sleep pods și cabine, sunt în expansiune, în special în hub-urile mari.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 08:01