Vitamina B3, un posibil aliat în lupta cu o formă agresivă de cancer cerebral Un studiu clinic recent, desfășurat în Canada, sugerează că vitamina B3, cunoscută și accesibilă, ar putea juca un rol neașteptat în tratamentul glioblastomului, o formă extrem de agresivă de cancer cerebral

Vitamina B3, un posibil aliat în lupta cu o formă agresivă de cancer cerebral

Un studiu clinic recent, desfășurat în Canada, sugerează că vitamina B3, cunoscută și accesibilă, ar putea juca un rol neașteptat în tratamentul glioblastomului, o formă extrem de agresivă de cancer cerebral. Primele rezultate arată că această vitamină, administrată în doze controlate, ar putea stimula sistemul imunitar să lupte împotriva acestei afecțiuni cu prognostic rezervat și opțiuni limitate de tratament. Cercetările se concentrează pe capacitatea vitaminei B3 de a îmbunătăți răspunsul organismului la terapia standard.

Glioblastomul, o boală cu recidivă rapidă

Glioblastomul este considerat cea mai agresivă tumoră cerebrală întâlnită la adulți, iar tratamentul standard include intervenție chirurgicală, radioterapie și chimioterapie. Cu toate acestea, boala recidivează în majoritatea cazurilor, iar supraviețuirea pe termen lung este redusă. Progresele înregistrate în ultimii douăzeci de ani au fost limitate, ceea ce face ca orice posibilă abordare terapeutică nouă să fie atent analizată.

Unul dintre pacienții incluși în studiu, Edward Waldner, în vârstă de 55 de ani, a fost diagnosticat cu glioblastom după ce a observat oboseală persistentă și modificări subtile în mers. După operație, a fost inclus într-un studiu clinic care verifica administrarea vitaminei B3, în paralel cu tratamentul standard. „Participarea la acest studiu contează și din punct de vedere psihologic. Simt că fac ceva, nu doar aștept”, a declarat pacientul.

Mecanismul de acțiune al vitaminei B3

Ipoteza cercetătorilor se bazează pe modul în care glioblastomul afectează sistemul imunitar. Tumora reușește să „dezactiveze” celulele imune, reducând capacitatea organismului de a lupta împotriva ei. „În mod normal, sistemul imunitar ar trebui să limiteze dezvoltarea tumorii. În acest tip de cancer, mecanismele de apărare sunt inhibate. Niacina pare să reactiveze aceste celule”, explică profesorul Wee Yong, unul dintre coordonatorii studiului. În experimentele de laborator, vitamina B3 a prelungit supraviețuirea la modele animale, ceea ce a condus la inițierea studiilor clinice pe pacienți.

Rezultatele preliminare ale studiului, care a inclus până acum 24 de pacienți, arată că 82% dintre participanți nu au prezentat progresie a bolii la șase luni. Comparativ cu datele istorice, aceasta înseamnă o îmbunătățire de aproximativ 28%, un rezultat considerat relevant într-o boală în care evoluția este rapidă.

Studiul va continua până la includerea a 48 de pacienți, iar rezultatele finale sunt așteptate la finalul anului 2026 sau la începutul anului 2027.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 09:40