Furturile de opere de artă, spectaculoase și mediatizate, reprezintă doar începutul unei „a doua vieți” pentru aceste obiecte de valoare. După dispariția din muzee, tablourile și sculpturile intră într-un circuit subteran, cu destinații diverse, de la piața neagră la rolul de monedă de schimb în diverse tranzacții ilegale. Potrivit estimărilor, traficul de opere de artă se plasează pe locul trei în topul activităților criminale care generează profit, după traficul de droguri și cel de arme.
O afacere profitabilă pentru crima organizată
Valoarea operelor de artă este dată nu doar de autor, ci și de documentele care atestă proveniența și autenticitatea. Fără aceste certificate, comercializarea pe piața oficială devine aproape imposibilă. Însă, acest lucru nu reprezintă un impediment pentru rețelele criminale. Operele de artă sunt ușor de transportat, picturile pot fi rulate, iar obiectele din metale prețioase pot fi demontate pentru a fi vândute pe bucăți. Un alt avantaj este faptul că pot fi folosite ca garanții sau „monedă de schimb” în tranzacții ilegale, după cum notează Il Post. Pot fi folosite pentru plata transporturilor de droguri sau arme, sau pot garanta tranzacții financiare dubioase între grupări criminale.
Detectivul britanic Dick Ellis descria operele de artă furate drept „bancnote de valoare uriașă”. Un exemplu ilustrativ este cel al gangsterului irlandez Martin Cahill, care a folosit picturi furate ca garanție pentru tranzacții cu diamante și pentru operațiuni financiare offshore. Chiar și operele foarte celebre sunt greu de vândut, dar asta nu le împiedică să fie folosite în alte scopuri, cum ar fi plata unor datorii sau pentru a intimida.
Negocieri cu autoritățile, o strategie frecventă
Unele opere de artă furate sunt folosite în negocieri cu autoritățile. Membrii rețelelor criminale sau deținuții pot oferi informații despre locul în care sunt ascunse lucrările în schimbul unor reduceri de pedeapsă. Un caz notabil este cel al traficantului italian Raffaele Imperiale, care a predat două picturi de Vincent van Gogh furate dintr-un muzeu din Amsterdam, după ce a decis să colaboreze cu autoritățile.
Cu toate acestea, multe dintre operele de artă furate dispar definitiv. Un exemplu emblematic este jaful din 1990 de la Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston, unde au dispărut 13 opere de artă, inclusiv lucrări de Vermeer, Rembrandt și Degas, evaluate la aproximativ 500 de milioane de dolari. Un alt caz este furtul tabloului „Nașterea Domnului” de Caravaggio, dispărut dintr-o biserică din Palermo în 1969 și niciodată recuperat. Recuperarea acestor opere este deseori un proces lung și incert, iar multe dintre ele nu mai revin niciodată în muzee.
Organizațiile internaționale, precum Art Loss Register sau Interpol, au baze de date pentru a monitoriza operele de artă furate, dar acest lucru nu face decât să reliefeze amploarea fenomenului. În prezent, se estimează că mii de opere de artă furate rămân ascunse, pierdute sau distruse, urmând un traseu invizibil în care rămân ascunse timp de ani sau chiar decenii.
