Trump speculează salvarea piloților în Iran: Ce urmărește de fapt?

Un aviator american recuperat după o operațiune de salvare complexă în Iran

Un al doilea aviator american, doborât vineri, a fost recuperat în urma unei operațiuni de salvare complexe și riscante care a durat 48 de ore. Evenimentul, petrecut în inima teritoriului iranian, scoate în evidență profesionalismul forțelor americane, dar pune sub semnul întrebării declarațiile președintelui american, Donald Trump, referitoare la distrugerea completă a capacităților militare ale Iranului. Informația a fost preluată și comentată de publicația franceză Le Figaro.

Aeronava, un F-15 Eagle, s-a prăbușit în sud-vestul Iranului. Ambii membri ai echipajului au reușit să se catapulteze. O operațiune de salvare a fost lansată imediat, cu echipe de comando americane trimise în Iran cu elicoptere. Între timp, forțele iraniene au fost desfășurate pentru a încerca să captureze aviatorii americani înainte ca aceștia să fie recuperați.

Primul aviator, pilotul, a fost găsit și salvat vineri. Cel de-al doilea, ofițerul responsabil cu sistemele de armament, a fost localizat și salvat mai târziu. Potrivit informațiilor disponibile, ofițerul rănit a reușit să-și activeze baliza de urgență. Acesta s-a ascuns într-o crăpătură stâncoasă din Munții Zagros, reușind să scape de forțele iraniene care îl căutau.

Zeci de aeronave angajate în operațiune

Americanii au mobilizat zeci de aeronave în operațiunea de salvare. Au fost folosite elicoptere Black Hawk și C-130 Hercules, pentru transportul forțelor speciale. Au fost utilizate și avioane de realimentare, elicoptere și avioane de sprijin pentru bombardarea drumurilor și pentru a ține la distanță forțele iraniene. Ofițerul rănit a fost salvat de o echipă Navy SEAL în apropierea orașului Dehdasht, în districtul Kohgiluyeh, din sud-vestul Iranului.

Potrivit site-ului Axios, CIA a desfășurat în paralel o amplă operațiune de diversiune. Aceasta avea ca scop inducerea în eroare cu privire la locul unde se află pilotul. S-a creat impresia că recuperarea acestuia se făcea pe cale terestră sau maritimă. Un aerodrom improvizat a fost, de asemenea, utilizat de americani ca bază temporară, la sud de Isfahan.

Două elicoptere Black Hawk au fost avariate, dar și-au îndeplinit misiunea. De asemenea, forțele americane au pierdut unul sau două avioane C-130, abandonate din cauza problemelor tehnice și distruse la fața locului. Două elicoptere mici AH-6 Little Bird, aparținând Regimentului 160 de aviație pentru operațiuni speciale, „Night Stalkers”, au fost de asemenea pierdute. Iranul a difuzat imagini cu epavele avioanelor, revendicând distrugerea acestora. Mai mulți membri ai Gărzilor Revoluționare, trupele de elită ale Iranului, au fost uciși.

Reacția lui Donald Trump și noile amenințări

DONALD Trump a celebrat succesul operațiunii duminică dimineața. Acesta a transmis un mesaj triumfal. „L-AM GĂSIT! Dragi compatrioți, în ultimele ore, armata americană a dus la bun sfârșit una dintre cele mai îndrăznețe operațiuni de căutare și salvare din istoria Statelor Unite, pentru unul dintre incredibilii noștri ofițeri, care se întâmplă să fie și un colonel foarte respectat, și despre care sunt încântat să vă anunț că este acum TEAFER ȘI SĂNĂTOS!”, a scris Trump.

„Acest luptător curajos se afla în spatele liniilor inamice, în munții perfizi ai Iranului, urmărit de dușmanii noștri care se apropiau din ce în ce mai mult cu fiecare oră care trecea. Dar nu a fost niciodată cu adevărat singur, deoarece comandantul său suprem, secretarul apărării, șeful Statului Major Interarme și tovarășii săi de arme îi supravegheau poziția 24 de ore din 24 și îi planificau cu sârguință salvarea. La instrucțiunile mele, armata americană a trimis zeci de aparate de zbor, înarmate cu cele mai letale arme din lume, pentru a-l recupera. A fost rănit, dar își va reveni foarte bine”, a declarat Trump.

Președintele american a prezentat succesul operațiunii de salvare ca o dovadă a superiorității militare a Statelor Unite față de Iran. Acesta a făcut aceste declarații în contextul în care războiul este în a șasea săptămână. „Faptul că am reușit să o ducem la bun sfârșit fără ca niciun american să fie ucis sau măcar rănit dovedește încă o dată că am atins o superioritate și o supremație aeriană zdrobitoare pe cerul iranian. Este un moment de care TOȚI americanii, republicani, democrați și toți ceilalți, ar trebui să fie mândri și în jurul căruia ar trebui să se unească,” a transmis Donad Trump.

Conform anunțului, Donald Trump va susține o conferință de presă luni, alături de membri ai forțelor armate. În același timp, președintele american și-a reînnoit amenințările. Acesta a prelungit ultimatumul adresat Iranului până marți la ora 20:00 (miercuri ora 3:00, ora României).

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 10:40