Tânăr trader a făcut avere pe țiței rusesc: Acum vrea petrolul Guyanei

Un trader german, care a acumulat o avere impresionantă din tranzacționarea țițeiului rusesc, își extinde acum operațiunile în Guyana, țara sud-americană transformată de un boom petrolier de miliarde de dolari. Christopher Eppinger, în vârstă de 31 de ani, intenționează să investească până la 60 de milioane de dolari în următorii trei ani, achiziționând o carieră de piatră, deschizând un birou de trading și licitând pentru contracte guvernamentale.

O călătorie riscantă, dar profitabilă

Povestea lui Eppinger a captat atenția globală anul trecut, după ce a ieșit la iveală modul în care acesta a profitat de pe urma tranzacțiilor cu petrol rusesc vândut la prețuri plafonate, în contextul invaziei Moscovei în Ucraina. Acesta declara că analiza și investiții în Orientul Mijlociu, inclusiv în comerțul cu păcură din Irak și benzină din Emiratele Arabe Unite, s-au dovedit a fi decizii inspirate, având în vedere conflictele ulterioare din regiune. Traderul a mărturisit că acum nu mai este interesat de tranzacțiile cu țiței rusesc, în ciuda presiunilor asupra pieței petrolului generate de închiderea Strâmtorii Hormuz de către Iran. „Trebuie să părăsești cazinoul atunci când câștigi”, a spus Eppinger, adăugând că a fost mulțumit de profiturile obținute.

Guyana: noua mină de AUR a petrolului

Decizia de a investi în Guyana i-a venit lui Eppinger în urma unei discuții cu traderi de petrol din Houston, care discutau despre achiziția companiei Hess de către Chevron. Guyana, o fostă colonie britanică din nord-estul Americii de Sud, experimentează o transformare rapidă. În 2015, ExxonMobil a descoperit aici aproximativ 11 miliarde de barili de petrol, una dintre cele mai mari descoperiri din ultimele decenii. Producția de țiței a urcat la peste 900.000 de barili pe zi, iar firma de consultanță Wood Mackenzie estimează că partea care va reveni guvernului din profiturile petroliere va ajunge la 41 de miliarde de dolari în următorii cinci ani.

Oportunități de afaceri într-o țară în plină dezvoltare

Entuziasmul lui Eppinger reflectă sentimentul general că Guyana reprezintă o oportunitate uriașă de afaceri. Capitala, Georgetown, se transformă într-un vast șantier. Hoteluri și clădiri de birouri noi sunt ridicate, iar străzile sunt aglomerate de echipamente de construcții. „Aici, deocamdată, lipsește aproape totul, dar în același timp totul se construiește, iar posibilitatea de a participa la această transformare este extrem de interesantă”, spunea Eppinger. Acesta a mai adăugat că a discutat deja cu lideri importanți din guvernul acestei țări, care i-au asigurat susținerea pentru planurile companiei Petrichor Energy. Principalul partid politic din Guyana a fost reales la alegerile generale de anul trecut. O mare parte din veniturile obținute din vânzarea petrolului sunt depuse într-un fond suveran de investiții.

La un eveniment organizat în februarie împreună cu directori ai Exxon, Președintele Irfaan Ali a declarat că vrea „să arate lumii un model de dezvoltare în petrol și gaze care este strategic din toate punctele de vedere”.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 04:07