Sunt bine, zice el. Primul diagnostic confirmat de medici

Mircea Lucescu, internat de urgență după o problemă de sănătate

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost transportat de urgență la spital în această dimineață, după ce i s-a făcut rău înaintea unui antrenament. Antrenorul de 80 de ani a suferit o problemă de sănătate, pierzându-și cunoștința, iar medicii au intervenit rapid. Potrivit primelor informații, Lucescu a fost diagnosticat cu tulburări de ritm cardiac.

Incidentul a avut loc înaintea ședinței tehnice premergătoare antrenamentului. Lucescu a acuzat o stare de rău și a leșinat. Staff-ul medical a intervenit imediat, resuscitatându-l pe loc. Ulterior, selecționerul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost internat în clinica de cardiologie.

Primul diagnostic: tulburări de ritm cardiac

Medicii au efectuat primele investigații și au stabilit diagnosticul inițial. Mircea Lucescu a suferit tulburări de ritm cardiac. Starea sa a fost stabilizată, dar va rămâne sub observație medicală pentru investigații suplimentare. Din cauza acestei probleme, Lucescu nu va putea face deplasarea la Bratislava, unde echipa națională va juca marți seară împotriva Slovaciei.

Spitalul Universitar a oferit o scurtă declarație: „Pacientul a fost adus la Spitalul Universitar de Urgență București în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc.”

Ovidiu Ioanițoaia a vorbit cu Lucescu: „Mă simt bine acum”

Directorul GSP, Ovidiu Ioanițoaia, a reușit să discute cu Mircea Lucescu. Selecționerul i-a transmis: „Mă simt bine acum, mi-am revenit complet, dar urmează să mai fiu supus unor investigații, așa că mai rămân în spital”. Reprezentanții spitalului au confirmat că Lucescu va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate.

Echipa națională se pregătește pentru meciul crucial cu Slovacia, programat pentru marți seară. Momentan, nu au fost făcute anunțuri referitoare la cine va conduce echipa în absența lui Mircea Lucescu.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 08:28