Olanda, Italia, Ungaria, Germania, Franța și Polonia, FRĂMÂNTĂRI pentru Ucraina și Moldova

Polonia se alătură țărilor care se opun aderării accelerate a Ucrainei și Moldovei la Uniunea Europeană, sporind îngrijorările cu privire la posibilitatea unei extinderi rapide a blocului comunitar. Anunțul a fost făcut de viceministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, scoțând în evidență divergențele existente între statele membre cu privire la ritmul și condițiile aderării.

Poziția fermă a Varșoviei

„Comisia Europeană a lansat ideea unei scurtături către aderare. Acest lucru nu se va întâmpla. Credem că Ucraina trebuie să îndeplinească toate condițiile, așa cum a trebuit și noi”, a declarat Sikorski, confirmând reticența Poloniei față de un proces accelerat. Acesta a subliniat că negocierile cu Ucraina vor aborda și capitole dificile, cum ar fi agricultura și transporturile. Decizia de a bloca aderarea rapidă arată că nu toți membrii UE sunt de acord cu propunerea Comisiei Europene de a facilita aderarea celor două state.

Procesul de aderare la UE este unul care necesită unanimitate, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru are drept de veto. În timp ce unele țări, precum Suedia și Danemarca, susțin finalizarea negocierilor până la sfârșitul anului 2027, opoziția unor mari puteri europene face ca o aderare rapidă să fie puțin probabilă în acest moment.

Opoziție din mai multe state membre

Pe lângă Polonia, alte state membre au exprimat rezerve sau opoziție față de un calendar rapid de aderare. Ungaria, de exemplu, își menține opoziția față de o aderare rapidă a Ucrainei atât timp cât aceasta se află în război. Franța și Germania, considerate motoarele UE, se opun de asemenea „scurtăturilor procedurale”. Oficialii francezi și germani susțin că ambele țări trebuie să parcurgă toate reformele necesare și că o aderare rapidă ar putea destabiliza instituțiile europene.

Țările de Jos și Italia au informat Comisia Europeană că nu susțin modelul „aderare întâi, integrare mai târziu” promovat anterior pentru 2027, cerând respectarea parcursului tradițional bazat pe îndeplinirea strictă a condițiilor de aderare. Austria, prin fostul cancelar Karl Nehammer, s-a declarat categoric împotriva unei proceduri accelerate. Viena insistă că nu trebuie să existe tratamente preferențiale pentru Ucraina și Moldova în raport cu statele din Balcanii de Vest, care așteaptă de mult timp integrarea.

Perspectivele aderării

Liderii UE au aprobat deschiderea negocierilor tehnice (în decembrie 2025) și recunosc progresele Chișinăului și Kievului. Cu toate acestea, opoziția manifestată de o serie de state membre sugerează că procesul de aderare va fi unul de durată, cu dificultăți considerabile pe parcurs. Tot mai multe voci din statele membre atrag atenția asupra necesității respectării stricte a criteriilor de aderare și a riscului unor potențiale efecte negative asupra funcționării instituțiilor europene.

Decizia Poloniei de a se opune aderării accelerate a Ucrainei și Moldovei a venit la scurt timp după anunțul Franței și al Germaniei, sublinind disensiunile existente în cadrul Uniunii Europene cu privire la extinderea sa.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 15:51