Autumn Durald Arkapaw, prima femeie de culoare nominalizată la Oscar pentru imagine, a strălucit pe covorul roșu într-o creație Thom Browne Cineasta Autumn Durald Arkapaw a făcut istorie la cea de-a 96-a ediție a Premiilor Oscar, devenind prima femeie de culoare nominalizată la categoria ”Cea mai bună imagine”

Autumn Durald Arkapaw, prima femeie de culoare nominalizată la Oscar pentru imagine, a strălucit pe covorul roșu într-o creație Thom Browne

Cineasta Autumn Durald Arkapaw a făcut istorie la cea de-a 96-a ediție a Premiilor Oscar, devenind prima femeie de culoare nominalizată la categoria ”Cea mai bună imagine”. Evenimentul a reprezentat nu doar o recunoaștere a talentului său, ci și un moment de celebrare a diversității în industria cinematografică. Arkapaw a ales să poarte o creație sofisticată Thom Browne, exprimând admirația pentru design și structură.

Un look inspirat de colaborări și relații

Înainte de gală, Arkapaw a împărtășit entuziasmul său pentru ținuta aleasă: „Am remarcat întotdeauna forma și structura distinctivă a lui Thom Browne. Emană încredere, distracție, frumusețe și forță.” Legătura ei cu designerul a început prin intermediul colegului și colaboratorului său, regizorul Ryan Coogler. ”Îl complimentam mereu când apărea în Thom Browne, așa că am fost onorată când mi-au cerut să port o creație a lor pe covorul roșu în această seară.” Arkapaw, recunoscută pentru stilul ei de zi cu zi, casual, a subliniat că ținuta de gală reprezintă o interpretare a modului în care alege să se îmbrace „în afara covorului roșu”, adesea incluzând ”o haină foarte frumoasă cu bijuterii fine”.

Un omagiu adus familiei și mentorei

Pentru a marca acest moment special, Autumn Durald Arkapaw a adus cu ea o fotografie a bunicului său, un talisman aducător de noroc. „Întotdeauna am o fotografie cu bunicii mei pe cameră când filmez un film. Echipa mea o printează pentru mine, o lipește cu velcro și o punem pe cameră,” a explicat ea. În plus, fiul său, în vârstă de 10 ani, a însoțit-o la eveniment. Acesta a purtat un smoking Ralph Lauren și a fost foarte încântat de accesoriile alese. Arkapaw a subliniat importanța familiei, „Vreau doar să-i țin mânuța și să simt energia lui de copil entuziasmat. N-aș fi venit fără el – este important să facă parte din asta și să poată fi aici cu mine și să vadă tot munca grea care se depune pentru a face aceste filme.” De asemenea, a menționat un alt om important din viața ei, care i-a fost mentor și sursă de inspirație: colega ei, Rachel Morrison, care a fost prima femeie nominalizată la categoria Cea Mai Bună Imagine, în 2017.

Nominalizarea lui Arkapaw este un pas semnificativ pentru femei în cinematografie

Deși Academia acordă premiul pentru Cea Mai Bună Imagine încă din 1927, Autumn Durald Arkapaw este abia a patra femeie nominalizată la această categorie. Nominalizarea sa reprezintă un moment de referință, inspirând generații de cineaști.

Următorul proiect al lui Autumn Durald Arkapaw este așteptat cu nerăbdare de fani și critici. Vorbind despre experiența sa, ea a subliniat că ”a merge la Oscaruri este important pentru mine și pentru familia mea, dar o am și pe ea (Rachel Morrison) alături, pentru că atunci când a fost prima femeie nominalizată, am simțit că fiecare cineastă era alături de ea, așa că va fi și ea cu mine mâine.”

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 21:08