România, sub protecția nucleară NATO: Nicușor Dan, despre temerile legate de extinderea conflictului Președintele României, Nicușor Dan, a reiterat poziția țării privind securitatea nucleară, subliniind că România este protejată de umbrela NATO

România, sub protecția nucleară NATO: Nicușor Dan, despre temerile legate de extinderea conflictului

Președintele României, Nicușor Dan, a reiterat poziția țării privind securitatea nucleară, subliniind că România este protejată de umbrela NATO. Declarațiile au fost făcute în timpul unei vizite oficiale în Polonia, unde s-a întâlnit cu omologul său, Karol Nawrocki. Discuțiile au abordat subiecte legate de securitate, cooperare economică și viziuni comune în cadrul Uniunii Europene.

Întrebat despre invitația Franței de a extinde protecția sa nucleară și pentru alte state europene, șeful statului a accentuat apartenența României la Alianța Nord-Atlantică. „România este deja protejată, face parte dintr-o umbrelă nucleară”, a precizat președintele. El a explicat că toate statele membre NATO beneficiază de protecția nucleară oferită de Statele Unite și că România participă la deciziile și programele cu componentă nucleară ale Alianței. Președintele a adăugat că, în ceea ce privește relația cu Franța, există un parteneriat strategic amplu, care se dezvoltă pe mai multe niveluri.

Evaluarea riscurilor regionale și sprijin pentru cetățenii români

Referindu-se la tensiunile din zona Golfului, președintele Dan a transmis că nu există motive de îngrijorare pentru România, în ciuda ridicării gradului de alertă în bazele militare americane din întreaga lume. „Nu am convocat CSAT și nu vom face acest lucru atâta timp cât situația nu reprezintă un risc direct pentru România. În același timp, toate structurile tehnice colaborează permanent”, a declarat acesta, de la Varșovia.

De asemenea, Nicușor Dan a abordat situația cetățenilor români aflați în zonele afectate de conflict. Aproximativ 5.000 de români sunt în prezent în regiune, fără rezidență permanentă. Președintele a asigurat că aceștia sunt în contact constant cu Ministerul Afacerilor Externe. „Cei mai vulnerabili sunt aduși acasă pe cheltuiala statului român, iar ceilalți primesc sprijin pentru a reveni pe cont propriu. Pe acest aspect, situația este sub control”, a menționat șeful statului.

Poziția față de Iran și relațiile bilaterale cu Polonia

În cadrul conferinței de presă, președintele a comentat și situația din Iran, precizând că preocupările se referă la regimul de la Teheran și nu la poporul iranian. „Nu o să plângem Republica Islamică Iran. Este vorba de un regim care a susținut terorismul în regiune, a destabilizat ani de zile zona și și-a terorizat propriul popor”, a afirmat Nicușor Dan. Acesta a subliniat, de asemenea, nerespectarea de către Iran a angajamentelor privind colaborarea cu organismele internaționale în domeniul nuclear, motiv pentru care a fost sancționat de Uniunea Europeană.

Pe lângă discuțiile privind securitatea regională, președinții României și Poloniei au abordat și subiecte legate de relațiile bilaterale. Nicușor Dan a subliniat colaborarea strânsă dintre cele două țări, în special în domeniul securității și al industriei de apărare. Au fost discutate posibilități de colaborare în achiziții comune, producție comună de echipamente militare și coordonarea pentru organizarea summitului B9, care va avea loc la București în luna mai.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 11:38