Medicamentele pentru diabet, o posibilă soluție împotriva dependențelor Medicamentele GLP-1, inițial concepute pentru tratarea diabetului, precum Ozempic și Mounjaro, ar putea juca un rol important în prevenirea și atenuarea dependențelor de substanțe, conform unui studiu recent

Medicamentele pentru diabet, o posibilă soluție împotriva dependențelor

Medicamentele GLP-1, inițial concepute pentru tratarea diabetului, precum Ozempic și Mounjaro, ar putea juca un rol important în prevenirea și atenuarea dependențelor de substanțe, conform unui studiu recent. Cercetarea, realizată pe un eșantion vast de veterani de război americani, a evidențiat efecte promițătoare în cazul unei game largi de substanțe, inclusiv alcool, opioide, cocaină, nicotină și canabis. Descoperirile aduc dovezi suplimentare unui fenomen observat anterior în studii mai mici.

Studiul a fost publicat în jurnalul științific The BMJ și a fost condus de dr. Ziyad Al-Aly de la VA Saint Louis Health Care System din Missouri. „Această amploare a fost o surpriză”, a declarat dr. Al-Aly. „În medicina dependenței, nu există niciun medicament care să funcționeze pentru toate aceste substanțe.”

Reducerea riscurilor în cazul consumului de substanțe

Echipa de cercetători a analizat datele Departamentului Afacerilor Veteranilor din SUA pentru a identifica pacienții cu diabet de tip 2 tratați cu medicamente din două clase diferite: GLP-1, precum Trulicity sau Mounjaro, și inhibitori SGLT-2, cum ar fi Jardiance sau Farxiga. Studiul a inclus 124.001 de participanți fără antecedente de abuz de substanțe care luau medicamente GLP-1. Aceștia au prezentat un risc cu 14% mai mic de a dezvolta o nouă tulburare de consum de substanțe în următorii trei ani, comparativ cu pacienții cărora le-au fost prescrise inhibitori SGLT-2.

Rezultatele au arătat o reducere semnificativă a riscurilor asociate diferitelor tipuri de dependențe. Medicamentele GLP-1 au redus cu 18% probabilitatea apariției unor noi tulburări asociate consumului de alcool, cu 14% a tulburărilor legate de consumul de canabis, cu 20% a consumului de cocaină, cu 26% a consumului de nicotină și cu 25% a consumului de opioide.

Efecte asupra spitalizărilor și riscurilor de supradoză

În rândul celor 81.617 de pacienți cu tulburări existente asociate consumului de substanțe, s-a constatat o reducere de 31% a vizitelor la unitățile de urgență în cazul celor care luau GLP-1. De asemenea, medicamentele GLP-1 au redus internările în spital cu 26% comparativ cu SGLT-2, decesele asociate cu 50%, supradozele de droguri cu 39% și ideile suicidale sau tentativele de suicid cu 25%.

„Medicii sunt învățați că, în cazul în care un pacient are o dependență de substanța A, îi administrezi antidotul pentru substanța A,” a explicat dr. Al-Aly. „În acest caz, însă, există acest medicament care acționează asupra tuturor substanțelor care creează dependență.” Cercetătorul a adăugat că, probabil, există o cale biologică comună care determină toate aceste dependențe și care poate fi țintită cu medicamente sau tratată cu GLP-1.

Studiul sugerează că medicamentele GLP-1 ar putea acționa în sistemul mezolimbic, o zonă a creierului responsabilă de motivație și recompense, „înăbușind poftele” prin reducerea impulsului de a consuma excesiv substanțe, conform explicațiilor specialiștilor. Cercetătorii intenționează să aprofundeze aceste aspecte pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor implicate.

Departamentul Afacerilor Veteranilor din SUA are în vedere un studiu clinic amplu pentru a testa semaglutida, ingredientul activ din Ozempic și Wegovy, în rândul veteranilor americani cu tulburări legate de consumul de alcool. Novo Nordisk a comunicat că monitorizează cercetările independente în acest domeniu.

Sursa: Doctorulzilei.ro

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 20:59