Proiectul de lege privind burnout-ul, respins de Senat Senatul a respins, luni, inițiativa legislativă care viza prevenirea și combaterea epuizării profesionale, cunoscută sub denumirea de burnout

Proiectul de lege privind burnout-ul, respins de Senat

Senatul a respins, luni, inițiativa legislativă care viza prevenirea și combaterea epuizării profesionale, cunoscută sub denumirea de burnout. Proiectul, inițiat de USR, a primit voturi preponderent împotrivă sau de abținere din partea celorlalte partide politice reprezentate în Parlament. Decizia Senatului, care este prima cameră sesizată în acest caz, vine după ce comisia pentru muncă a Senatului respinsese proiectul acum două săptămâni.

Cu 15 voturi pentru, 37 împotrivă și 51 de abțineri, proiectul de lege a fost respins. USR a fost singurul partid care a susținut inițiativa, cu excepția unui singur senator PSD, Victoria Stoiciu. Senatorii AUR, cei neafiliați și cei de la PACE – Întâi România au votat contra, iar PNL, PSD și UDMR s-au abținut de la vot.

Ce prevedea proiectul de lege

Proiectul de lege urmărea să introducă în legislația românească conceptul de burnout, care în prezent nu este definit legal. Inițiativa legislativă viza prevenirea formelor de epuizare profesională și stabilea dreptul angajaților de a semnala riscuri sau situații de epuizare profesională, fără teama unor represalii. USR preciza prin comunicat că proiectul „stabilește dreptul salariaților de a semnala riscuri sau situații de epuizare profesională, fără teama unor represalii sau sancțiuni disciplinare.”
De asemenea, proiectul prevedea obligația angajatorilor de a informa anual salariații cu privire la riscurile și metodele de prevenire ale epuizării profesionale.

Inițiativa legislativă oferea angajatorilor posibilitatea de a acoperi parțial sau integral costurile pentru servicii de sprijin psiho-emoțional profesional, cu scopul de a reduce suprasolicitarea și riscurile psihosociale la locul de muncă. Proiectul includea și propunerea acordării unui număr de zile de concediu plătit pentru refacere profesională, acordate la cerere, fără justificări medicale.

Următorul pas: Camera Deputaților

Respingerea de către Senat nu înseamnă finalul traseului legislativ al proiectului. Acesta va merge acum în dezbatere și vot la Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz. Rămâne de văzut dacă deputații vor avea o abordare diferită față de senatori în ceea ce privește această inițiativă.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 19:06