ANAF scoate la vânzare bunuri de lux confiscate, cu prețuri sub cele de pe piață
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat o platformă online prin care scoate la vânzare bunuri confiscate sau intrate în proprietatea statului. Pe site-ul nou lansat, doritorii pot găsi o gamă variată de produse, de la mașini de lux și ceasuri de colecție, până la bijuterii, apartamente și terenuri. Promisiunea: prețuri mai mici decât cele întâlnite pe piața liberă.
Platforma este încă la început, cu un număr limitat de bunuri disponibile, dar oferta este menită să se extindă în perioada următoare. Printre primele articole scoase la vânzare se numără bijuterii scumpe si autoturisme de lux, iar prețurile de pornire par a fi competitive.
Mașini de lux și ceasuri de colecție, pe lista ANAF
Cei interesați pot licita pentru un Lamborghini Urus din 2019, cu un preț de pornire de 1,1 milioane de lei. De asemenea, pe platformă se găsește un Ferrari Portofino fabricat în 2020, al cărui preț de pornire este de 1.004.000 lei. Ambele autoturisme sunt atractive pentru pasionații de mașini.
Pentru colecționarii de ceasuri, ANAF oferă un Patek Philippe cu cadran sidefat, coroana și indicatoare din AUR, încrustat cu diamante și geam de safir. Un alt ceas scos la vânzare este un Rolex Daytona Twotone, cu sidef și diamante, având carcasa și butoanele din AUR. Prețul de pornire pentru acest model este de 84.700 lei.
Avantaje pentru cumpărători – prețuri mai mici decât pe piață
Unul dintre principalele avantaje ale acestei platforme este prețul. ANAF susține că bunurile sunt oferite la prețuri mai mici decât cele de pe piața liberă. De exemplu, un Lamborghini Urus similar este evaluat pe alte platforme la aproximativ 1,25 milioane de lei, cu 140.000 lei mai mult decât prețul de pornire pe platforma ANAF.
Un Ferrari Portofino din 2020 poate fi cumpărat, în medie, cu 75.000 lei mai scump pe piață. Ceasul Patek Philippe, cu AUR și diamante, se vinde pe alte site-uri de licitații la 195.000 lei. Diferențele de preț pot fi atractive pentru cumpărători.
Pe lângă bunurile de lux menționate, platforma va include și apartamente, terenuri, autocare și alte bunuri provenite din executări silite sau dosare penale. ANAF dorește să ofere o gamă cât mai variată de bunuri. Pentru a putea participa la licitații, cei care nu au deja cont pe SPV sau pe ghiseul.ro vor trebui să parcurgă o procedură de înscriere cu identificare la distanță. Vanzările vor fi organizate în regim de licitație electronică.
Bunurile vor fi promovate pe platformă timp de 30 de zile, urmând ca, la expirarea acestei perioade, să fie trecute automat în secțiunea de licitație. Odată lansată platforma în mod oficial, ANAF își propune să crească constant numărul de bunuri scoase la vânzare, oferind astfel o alternativă pentru cei interesați de achiziții avantajoase.