Bragadiru se împrumută cu 69,5 milioane de lei pentru investiții Consiliul Local Bragadiru a aprobat recent modificarea listei de investiții finanțate printr-un împrumut de 69,5 milioane de lei, contractat în 2025

Bragadiru se împrumută cu 69,5 milioane de lei pentru investiții

Consiliul Local Bragadiru a aprobat recent modificarea listei de investiții finanțate printr-un împrumut de 69,5 milioane de lei, contractat în 2025. Suma reprezintă aproape jumătate din veniturile totale ale orașului de anul trecut, respectiv 47,45% din cei 146,5 milioane de lei. În același an, cheltuielile totale s-au ridicat la 120,7 milioane de lei, rezultând un excedent bugetar de aproximativ 25,8 milioane de lei.

Modernizare stradală și extinderea utilităților

Potrivit documentelor, fondurile împrumutate vor fi alocate pentru finanțarea proiectelor de infrastructură locală, cu accent pe lucrările de infrastructură rutieră și utilități. Lista proiectelor cuprinde zeci de obiective, majoritatea vizând modernizarea străzilor și lucrări conexe, cum ar fi rețelele de apă, canalizare, iluminat și gaze.

Printre proiectele incluse se numără modernizarea sistemului rutier pe străzi precum Verii, Cireșari, Topaz, Gloriei, Rubinului, Turcoaz, Diamantului și Safirului. De asemenea, vor fi executate lucrări de infrastructură pe străzile Bega, Mărțișor, Dumbravei și Ghioceilor. În program sunt incluse și lucrări de modernizare a mai multor artere simultan, inclusiv străzile Cactusului, Oltetului, Jiului, Primăverii și 13 Decembrie. Se vor realiza drumuri de legătură și căi de acces între diferite zone ale orașului, precum și extinderea rețelelor de apă și canalizare pe mai multe străzi din localitate.

Modificarea deciziei anterioare

Proiectul de hotărâre aprobat vizează de fapt completarea și modificarea unei decizii anterioare a Consiliului Local, prin care fusese deja aprobată contractarea finanțării. Modificarea, aprobată în ședința din 19 martie, actualizează lista obiectivelor de investiții care pot fi finanțate din acest credit. În referatul de aprobare, primarul invocă necesitatea asigurării resurselor financiare pentru realizarea investițiilor publice de interes local, pentru care au fost deja aprobați indicatorii tehnico-economici.

Valoarea totală a proiectelor incluse în listă este egală cu suma împrumutului, respectiv 69.525.436,65 lei.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 11:08