Guvernul a aprobat măsuri pentru plata salariilor în companiile aflate în dificultate Guvernul a adoptat două acte normative care permit plata salariilor angajaților din companii aflate în dificultate, prin mecanisme finanțate de stat

Guvernul a aprobat măsuri pentru plata salariilor în companiile aflate în dificultate

Guvernul a adoptat două acte normative care permit plata salariilor angajaților din companii aflate în dificultate, prin mecanisme finanțate de stat. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Irinel Darău, care a precizat că noile măsuri includ modificări ale normelor metodologice ale Ministerului Muncii și o hotărâre de Guvern care stabilește criterii clare pentru acordarea sprijinului financiar. Astfel, se vor putea utiliza fonduri din Fondul de Garantare pentru plata salariilor angajaților din companiile aflate în situații dificile.

„Mecanismul devine în sfârșit aplicabil și doar acum vom putea defini companii concrete care să beneficieze de această soluție”, a declarat ministrul Economiei. Acesta a subliniat impactul imediat al măsurilor pentru angajații din marile companii aflate în dificultate. Potrivit declarațiilor ministrului, „Mai e doar un pas pentru ca din Fondul de Garantare să își poată primi salarii miile de oameni aflați în situații disperate, în principal la Liberty Galați și la Damen Mangalia”. Darău a mai adăugat că în prima ședință de Guvern vor fi propuse hotărârile care vizează direct companiile și situațiile cele mai urgente, fiind făcute toate demersurile pentru ca procesul să se desfășoare cât mai rapid.

Sprijin financiar direcționat către angajați

Ministrul Economiei a explicat că mecanismul este conceput pentru a beneficia direct angajații afectați, nu companiile sau acționarii acestora. Sprijinul financiar se va acorda pe baza unor criterii stricte și va utiliza resurse existente deja. Măsurile vizează peste 5.000 de angajați din companii precum Damen Mangalia, Liberty Galați și Romaero.

Pe lângă măsurile imediate pentru plata salariilor, Guvernul pregătește un instrument legislativ suplimentar care să permită intervenția statului în situații excepționale, în care capacități economice importante sunt în pericol. Proiectul de ordonanță de urgență, elaborat împreună cu Ministerul Energiei, oferă statului pârghii concrete pentru a acționa în astfel de cazuri.
„Este vorba despre un mecanism care permite statului să acționeze punctual și justificat, pentru a preveni pierderi ireversibile în economie”, a precizat ministrul. Acesta a menționat că, în special, statul va putea avea prioritate atunci când active importante sunt scoase la vânzare. Noua legislație prevede și soluții pentru salvarea capacităților de producție în timpul procedurilor de insolvență, pentru a evita degradarea acestora.

Intervenții controlate și supravegheate

Ministrul a subliniat că intervențiile statului vor fi strict controlate. Acestea vor fi aplicate doar în domenii clar definite și vor trece prin filtre instituționale riguroase, inclusiv la nivelul CSAT, după caz. Ministrul a precizat că intervenția statului nu va fi una generalizată, ci limitată la mecanisme și situații bine definite, în care există un risc real de pierdere a unor active sau capacități strategice, iar acțiunea se va realiza doar în condiții de piață și cu respectarea regulilor europene.

În contextul acestor măsuri, reprezentanții Guvernului vor avea întâlniri cu sindicatele și reprezentanții angajaților din companiile vizate pentru a detalia mecanismele de sprijin și pentru a stabili termenele concrete de aplicare a acestora.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 12:12