Florii cu forțe masive de ordine: MAI dă alarma în weekend

PE STRĂZI ȘI LA LĂCAȘURILE DE CULT: PESTE 24.000 DE POLIȚIȘTI ȘI JANDARMI, MOBILIZAȚI DE FLORII

București – Peste 24.000 de polițiști și jandarmi sunt mobilizați în toată țara în acest weekend, cu precădere în Capitală, pentru a asigura ordinea publică, dar și pentru a preveni accidentele rutiere și alte incidente. Forțele de ordine sunt concentrate și în jurul lăcașurilor de cult, unde pelerinajele au început deja, iar acțiunile se vor intensifica în perioada sărbătorilor pascale.

Controale rutiere și prezență sporită în trafic

Acțiunile de control în trafic sunt amplificate, cu accent pe depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și a celor care încalcă limitele de viteză. Pe autostrada A3, dar și pe celelalte artere rutiere importante, precum și pe drumurile naționale și județene, sunt prezenți numeroși polițiști rutieri, dotați cu aparate radar. Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație supraveghează, de asemenea, traficul, oferind sprijin pentru fluidizarea circulației și identificarea eventualelor nereguli.

„Avem peste 1500 de polițiști rutieri care sunt la datorie și peste 400 de aparate radar care acționează pentru prevenirea accidentelor”, a declarat Comisar Șef de Poliție Carmen Șerbănescu, într-o intervenție pe autostradă. Totodată, Cristian Andrieș, tot comisar șef de poliție, a subliniat importanța respectării regulilor de circulație și a adaptării vitezei la condițiile de drum și de trafic. Până la momentul transmisiunii, pe A3, au fost reținute două permise de conducere pentru depășirea vitezei legale.

Măsuri de securitate suplimentare la biserici

Pe lângă controalele rutiere, o atenție deosebită este acordată asigurării ordinii publice și securității în jurul lăcașurilor de cult, în contextul sărbătorilor pascale. Forțele de ordine sunt prezente în număr mare și monitorizează zonele aglomerate pentru a preveni orice incidente.

„Suntem pregătiți la nivelul Poliției Române cu întregul efectiv de polițiști, acționăm așa cum ați spus și dumneavoastră în zona lăcașurilor de cult, dar nu numai și în stațiunile turistice”, a adăugat Comisarul Șef Șerbănescu.

Recomandările polițiștilor pentru șoferi includ adaptarea vitezei, evitarea manevrelor periculoase și purtarea centurilor de siguranță de către toți pasagerii.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 16:22