Numeroase personalități din lumea sportului și a politicii, alături de iubitori ai fotbalului, au adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu pe Arena Națională din București. Printre cei prezenți s-a numărat și Horia Ivanovici, directorul FANATIK, jurnalistul care a avut o relație specială cu fostul selecționer al României.
Horia Ivanovici, omagiu adus de la directorul FANATIK
Joi după-amiază, Horia Ivanovici a ajuns pe Arena Națională pentru a-l onora pe Mircea Lucescu. Acesta a fost însoțit de soția sa și de doi membri ai redacției FANATIK.
Jurnalistul a depus două coroane de flori, una din partea familiei Ivanovici și alta din partea redacției FANATIK. Mircea Lucescu a fost mereu respectat și apreciat pentru contribuția sa la fotbalul românesc și pentru faptul că a promovat țara pe scena mondială.
Vizibil emoționat, Horia Ivanovici și-a luat rămas bun de la Mircea Lucescu. ”Cu bine, nea Mircea! Nu o să vă uit niciodată”, au fost cuvintele directorului FANATIK, rostite în timp ce atingea sicriul. Acesta a stat de vorbă cu membrii familiei fostului antrenor.
Rinat Ahmetov, așteptat la priveghi
Mii de oameni au trecut prin Arena Națională în ultimele 24 de ore pentru a-și lua rămas bun de la Mircea Lucescu. Delegații ale cluburilor importante din România, precum Rapid, FCSB și Dinamo, dar și personalități din fotbalul internațional au fost prezente.
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, care a lucrat cu Mircea Lucescu timp de 12 ani la Șahtior Donețk, este așteptat la stadion. Conform informațiilor disponibile, acesta ar urma să ajungă în jurul orei 17:00.
Programul ceremoniilor de adio
Priveghiul de pe Arena Națională se va încheia la ora 20:00. Evenimentele dedicate lui Mircea Lucescu continuă vineri, 10 aprilie. Cortegiul funerar va pleca de la stadion și se va îndrepta spre Biserica Sfântul Elefterie, unde va avea loc o slujbă religioasă, începând cu ora 10:00.
Ceremonia de înmormântare va avea loc la Cimitirul Bellu, de la ora 13:10. Mircea Lucescu va fi înmormântat cu onoruri militare, ca recunoaștere a meritelor sale. Acesta a primit distincția Steaua României în grad de cavaler din partea fostului președinte Traian Băsescu, pentru câștigarea Cupei UEFA cu Șahtior Donețk, în 2009.