Patric Tamaș, un elev de 15 ani din Iași, a reușit o performanță rară în domeniul artei dramatice. A obținut Medalia de AUR – Grade 8 (Distinction, 91%) la London Academy of Music and Dramatic Art (LAMDA), o instituție de prestigiu internațional. Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât acest nivel este atins, de regulă, de candidați cu vârsta de peste 18 ani.
O pasiune descoperită în Franța
Totul a început într-o școală din sudul Franței, unde Patric a urmat cursuri în clasele VII-VIII. Activitățile extracurriculare erau obligatorii, iar alegerea actoriei a venit în mod natural pentru un tânăr descris drept „puțin mai extrovertit”. „Nu știam ce e LAMDA. Era și actorie. Eu am mai făcut actorie când eram la grădiniță, mi-a plăcut cum suna. M-am gândit că actoria se potrivește perfect pentru mine”, a mărturisit Patric.
Prima întâlnire cu scena a fost, conform spuselor sale, „dragoste la prima vedere”. Din primele ore de curs, acesta a simțit că rolurile pe care le interpreta îl defineau ca persoană. Decizia de a urma această cale a fost esențială pentru dezvoltarea sa artistică.
Un examen dificil și rezultate remarcabile
Examenul final, susținut online din Iași, a testat abilitățile lui Patric prin interpretarea a trei monologuri din epoci și stiluri diferite. A abordat un fragment din „Faust” al lui Goethe, scris în engleză elisabetană arhaică, o scenă din „Ursul” de Cehov și o replică din „Twelve Monkeys”, rol interpretat inițial de Brad Pitt. Pe lângă performanța scenică, a fost evaluată și partea teoretică, incluzând analiza de text și viziune regizorală. Toate aceste interpretări au fost realizate prin aplicarea tehnicilor lui Constantin Stanislavski, fondatorul metodei naturaliste de joc actoricesc.
Așteptarea rezultatelor a durat o vară întreagă. Emoțiile au fost mari când rezultatul a confirmat succesul. „Am sunat profesorul imediat. Eram foarte fericit. Chiar și profesorul a început să plângă de bucurie”, a povestit elevul.
Întrebat despre viitor, Patric a declarat că se vede actor de teatru. Apreciază mai mult scena, fără recuzită sau efecte speciale, față în față cu publicul și cu propriile emoții.