Cod portocaliu și galben de inundații: 16 județe sub avertizare de la INHGA Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică avertizări meteorologice de inundații pentru mai multe cursuri de apă din țară, din cauza precipitațiilor prognozate

Cod portocaliu și galben de inundații: 16 județe sub avertizare de la INHGA

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică avertizări meteorologice de inundații pentru mai multe cursuri de apă din țară, din cauza precipitațiilor prognozate. Patru județe sunt sub cod portocaliu, iar alte 12 sub cod galben,

Zonele cu cel mai mare risc de inundații

Codul portocaliu este în vigoare începând de duminică, 29 martie, de la ora 18:00, până luni, 30 martie, la ora 12:00. Acesta vizează râurile din următoarele bazine hidrografice: Râul Negru (județele Covasna și Harghita), Putna (sectoarele amonte și aval de Stația Hidrologică Colacu, județul Vrancea), Trotuș (județele Harghita, Bacău și Covasna). De asemenea, avertizarea include și afluenții acestor râuri.

Codul galben este valabil pentru perioada 29 martie, ora 13:00 – 30 martie, ora 24:00. Acesta vizează mai multe râuri din țară. Printre acestea se numără cele din bazinele hidrografice ale râului Negru (județele Covasna, Harghita și Brașov), Ialomița (județele Dâmbovița, Prahova și Ilfov), Prahova (județele Prahova și Ialomița), Buzău (județele Brașov, Covasna, Buzău și Prahova), Râmnicu Sărat (județele Buzău și Vrancea), Putna, Siret (județul Vrancea), Trotuș (județele Harghita, Bacău, Neamț, Covasna și Vrancea), Moldova (județele Suceava și Neamț), Bistrița (județele Suceava, Neamț, Harghita și Bacău).

Ce riscuri implică avertizările

INHGA avertizează asupra unor fenomene specifice generate de ploile abundente. Acestea includ „scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici – cu posibile efecte de inundații locale”. De asemenea, se așteaptă „creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate”, cu risc de depășire a cotelor de apărare. Autoritățile sunt pregătite să intervină în caz de necesitate pentru a limita efectele potențialelor inundații. Locuitorii din zonele vizate sunt sfătuiți să fie precauți și să urmărească informările meteorologice.

În cursul zilei de luni, 30 martie, autoritățile vor evalua situația și vor comunica eventuale prelungiri sau modificări ale avertizărilor.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 09:31