Veste proastă pentru iubitorii de sport din București. Primarul General, Ciprian Ciucu, a anunțat vineri, 3 aprilie 2026, că proiectul pentru noua Sală Polivalentă a Capitalei este blocat. Motivul principal: nu a fost găsit un teren potrivit pentru construcție.
Terenul, marea problemă a proiectului
De ani buni, bucureștenii așteaptă o sală polivalentă modernă, capabilă să găzduiască evenimente sportive și culturale de amploare. Numeroase proiecte au fost discutate și prezentate, dar niciunul nu a ajuns la faza concretă a construcției. Primarul Ciprian Ciucu a confirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că autoritățile nu au identificat încă un teren adecvat.
„Încă mai aștept opțiunea de evaluare, sunt propuneri. Dar nu avem teren care să se preteze. Există planuri pentru o sală polivalentă, dar nu există terenuri. Aceasta este cea mai mare problemă. Cele pe care le avem sunt în zone foarte aglomerate. Să vedem dacă este fezabil la marginea Bucureștiului. Acum căutăm terenuri”, a declarat Ciucu. Edilul a sugerat posibilitatea găsirii unei soluții în zonele periferice ale orașului.
Sala „Ioan Kunst-Ghermănescu” rămâne principalul punct de atracție
Până la găsirea unei soluții, Bucureștiul va continua să folosească singura sală polivalentă existentă, inaugurată în august 1974. Este vorba despre arena „Ioan Kunst-Ghermănescu”, numită după celebrul antrenor de handbal. Sala a fost modernizată de două ori de-a lungul timpului, în 2008 și 2011, dar capacitatea sa este limitată la 5.300 de locuri. Arena este situată în parcul Tineretului și găzduiește atât competiții sportive, cât și concerte și alte evenimente.
Planuri, dar fără termene concrete
Autoritățile locale au menționat la începutul anului multiple avantaje ale noului proiect, de la o capacitate mult mai mare până la diversitatea evenimentelor care ar putea fi organizate. Cu toate acestea, din cauza lipsei unui teren adecvat, proiectul este într-un punct mort. Nu a fost comunicată nici o estimare a costurilor.
Primăria Capitalei căută în prezent soluții.