Festivalul Chocolate Saga revine la București cu arome inedite și ateliere de degustare Bucureștenii sunt invitați la Biblioteca Națională în weekendul 13-15 martie, unde va avea loc cea de-a IX-a ediție a Chocolate Saga, cel mai așteptat festival dedicat ciocolatei din România

Festivalul Chocolate Saga revine la București cu arome inedite și ateliere de degustare

Bucureștenii sunt invitați la Biblioteca Națională în weekendul 13-15 martie, unde va avea loc cea de-a IX-a ediție a Chocolate Saga, cel mai așteptat festival dedicat ciocolatei din România. Evenimentul promite o experiență îmbietoare, reunind trei momente speciale ale sezonului – Mărțișorul, Ziua Femeii și Paștele. Ediția din acest an își propune să consolideze poziția României pe harta europeană a ciocolatei artizanale, aducând publicului arome noi, combinații inovatoare și surprize vizuale.

Praline dedicate femeilor și omagiu lui Eminescu

Printre atracțiile principale ale festivalului se numără „Pralina femeii”, o creație specială pentru Ziua Femeii, realizată de Poem Chocolat, care combină grapefruitul, ghimbirul și ciocolata albă într-o formă de inimă roz. De asemenea, vizitatorii vor putea degusta o ciocolată cu flori de tei, un omagiu aromatic dedicat lui Mihai Eminescu, realizată de Synful. Evenimentul va reuni și alte combinații surprinzătoare, de la praline cu infuzii de ceai, piper sau ardei iute, până la praline cu jeleu de bere sau note intense de vin roșu.

Organizzatorii menționează într-un comunicat că piața de ciocolată artizanală a crescut cu aproximativ 10% anual în ultimii cinci ani, datorită interesului crescut al consumatorilor pentru produse premium, realizate în loturi mici. „De nouă ediții construim, pas cu pas, o comunitate solidă de ciocolatieri pasionați, curajoși și extrem de creativi. Parcursul Chocolate Saga ne arată clar că această industrie se maturizează frumos în România”, a declarat Adina Istrate, organizator al festivalului.

Ateliere de degustare și demonstrații culinare

Pe durata celor trei zile de târg, vizitatorii vor avea ocazia să participe la ateliere și demonstrații tematice, adresate atât copiilor, cât și adulților. Cei mici vor putea explora lumea ciocolatei prin pictură pe figurine, modelaj sau ateliere cu nisip colorat. Adulții vor putea lua parte la ateliere creative, inclusiv realizarea de bijuterii cu motive din ciocolată. Nu vor lipsi demonstrațiile zilnice despre procesul de fabricare a ciocolatei și sesiuni speciale de decorare a ouălor de Paști.

Un punct de atracție al festivalului va fi atelierul de degustare susținut de Martin Christy, expert internațional în degustarea de ciocolată, care va oferi participanților tehnici profesionale de analiză a aromelor și texturilor. De asemenea, în cadrul târgului va fi prezent și Chocolate in a Bottle, un vin spumant realizat din struguri Chardonnay și extracte de ciocolată belgiană premium.

Festivalul Chocolate Saga va avea loc la Biblioteca Națională din București, în perioada 13-15 martie. Prețul unui bilet este de 20 de lei vineri și 25 de lei în weekend, iar copiii sub 10 ani au acces gratuit.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 11:09