Pierderea excesivă a grăsimii corporale poate fi la fel de periculoasă pentru sănătate ca obezitatea, avertizează cercetătorii. Un nou studiu arată că deficiențele în funcționarea țesutului adipos pot duce la diabet și boli hepatice, evidențiind importanța crucială a grăsimii sănătoase pentru un metabolism optim.
Grăsimea corporală: un organ vital
Mult timp considerată un inamic al sănătății, grăsimea corporală este acum recunoscută ca un organ activ, cu un rol central în metabolism. Țesutul adipos nu este doar o rezervă de energie, ci participă activ la numeroase procese importante din organism. Excesul de grăsime, asociat cu obezitatea, crește riscul de diabet și boli cardiovasculare. Totuși, se pare că și pierderea anormală a grăsimii poate avea consecințe negative asupra sănătății.
Efectele pierderii anormale de grăsime
Un studiu realizat la Universitatea din Michigan a demonstrat că atunci când țesutul adipos nu mai funcționează corect, efectele se extind asupra întregului organism. Cercetările s-au concentrat pe cazul lipodistrofiei familiale parțiale de tip 2, o afecțiune rară caracterizată prin pierderea grăsimii în anumite zone ale corpului și o redistribuire anormală. Potrivit studiului, acest proces poate conduce la diabet și la alte probleme metabolice.
Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, cercetătorii au creat un model de șoarece în care gena Lamin A/C a fost dezactivată selectiv în celulele adipoase. Această genă este modificată și la persoanele care suferă de lipodistrofie familială parțială de tip 2. Analiza modelului animal și a țesuturilor pacienților a dezvăluit perturbări importante ale activității genelor. Aceste modificări împiedică celulele adipoase să stocheze și să proceseze corect lipidele, în timp ce celulele adipoase și celulele imune din apropiere intră într-o stare inflamatorie.
Importanța grăsimii sănătoase
Dr. Elif Oral, medic și profesor la Universitatea din Michigan, a subliniat că „acest lucru subliniază importanța grăsimii sănătoase în menținerea unui metabolism funcțional”. Ea a adăugat că diabetul de tip 2 este considerat o boală a celulelor beta pancreatice, dar și o boală a celulelor adipoase. Cunoașterea acestor aspecte ar putea contribui la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente. Prin protejarea țesutului adipos sau restabilirea funcției sale, terapiile viitoare ar putea preveni pierderea acestuia și reduce complicațiile metabolice.
Echipa de cercetare subliniază rolul crucial al colaborării dintre cercetarea clinică și științele fundamentale, precum și importanța participării pacienților la dezvoltarea tratamentelor.
