Ce costă analizele în 2026 pentru cei fără asigurare: Diferența e URIAȘĂ!

Un adult sănătos din România trebuie să scoată din buzunar, anual, între 1.900 și aproape 6.000 de lei pentru analize medicale, ecografii, consultații preventive și stomatologie, arată datele recente. Femeile suportă costuri mai mari, iar suma cheltuită este considerabil mai mică decât media Uniunii Europene, unde prevenția este mult mai bine finanțată.

Românii alocă pentru prevenție doar aproximativ 24 de euro pe locuitor, una dintre cele mai mici sume din UE, conform ultimului raport European State of Health 2025. „Românii merg la medic abia când doare și problema de sănătate e chiar avansată”, explică dr. Narcisa Calotă, medic fondator al clinicii CEC Medical, în raportul menționat. România cheltuiește mai puțin de jumătate din media europeană pe sănătate în general, circa 1.800 de euro față de media europeană de 3.600 de euro, conform sursei.

Ce presupune pachetul minim de analize anuale

Pentru a se menține sănătoși, adulții ar trebui să efectueze anual o serie de analize. Minimul recomandat de medicii de familie include: hemoleucograma completă, glicemia, profilul lipidic (colesterol, trigliceride), transaminazele hepatice, creatinina, VSH-ul și un sumar de urină. La acestea se adaugă TSH-ul (funcție tiroidiană) – important mai ales pentru femei -, vitamina D și, după 40 de ani, un EKG și o ecografie abdominală.

Pachetul de bază, la clinici private din București sau din alte orașe mari, costă între 180 și 280 de lei. Investigațiile suplimentare, precum cele pentru femei (consultații ginecologice, test Babeș-Papanicolau etc.) sau bărbați (screening prostată, spirometrie pentru fumători), cresc considerabil costurile.

Costurile reale ale prevenției medicale

Analizele de sânge de bază, precum hemoleucograma sau glicemia, pot costa între 510 și 880 de lei anual. Investigațiile generale, cum ar fi EKG sau ecografia abdominală, se adaugă la un cost total de 370–700 lei. În total, un adult poate cheltui între 880 și 1.580 de lei doar pentru analize și investigații generale.

Femeile, pe lângă analizele generale, trebuie să ia în calcul și costurile pentru screening ginecologic (consultație ginecologică, test Babeș-Papanicolau, examen secreție vaginală) și screening sân (ecografie mamară sau mamografie). Acestea pot adăuga între 1.220 și 2.530 lei la cheltuieli. Bărbații pot avea nevoie de analize suplimentare, cum ar fi PSA-ul sau spirometria (pentru fumători), costând între 270 și 520 lei.

Pe lângă analize și investigații, stomatologia preventivă reprezintă o altă componentă importantă, adesea neglijată. O consultație periodică, detartraj și periaj profesional pot costa între 750 și 1.600 de lei pe an. Pentru copii, costurile sunt mai reduse, între 200–400 lei, iar o parte pot fi acoperite prin sistemul public.

Datele colectate de clinica CEC Medical arată că femeile reprezintă aproximativ 60% dintre pacienții care vin la controale regulate, iar bărbații 40%. Bugetul național pentru screening și prevenție va ajunge în 2026 la 1,2 miliarde de lei, marcând o creștere de 33% față de 2025.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 19:18