Conform Digisport.ro: Transferul atacantului Fisnik Asllani la RB Leipzig a picat neașteptat, după ce fotbalistul nu a reușit să treacă vizita medicală. Decizia a fost confirmată de clubul german, care a invocat motive medicale. Barcelona se retrăsese anterior din cursa pentru transferul jucătorului, refuzând să achite clauza de reziliere de 25 de milioane de euro.
Probleme medicale pun capăt mutării la Leipzig
RB Leipzig a fost pe punctul de a finaliza transferul lui Fisnik Asllani de la Hoffenheim, fiind pregătită să achite clauza de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro. Însă, vizita medicală a complicat situația. Fotbalistul nu a îndeplinit standardele medicale impuse de clubul din Leipzig, ducând la anularea transferului.
„Hoffenheim și RB Leipzig au fost recent în discuții pentru un potențial transfer al lui Fisnik Asllani. Mutarea nu se va mai produce din cauza unor îngrijorări de ordin medical ridicate de RB Leipzig,” se arată într-un comunicat al clubului Hoffenheim.
Directorul sportiv al lui Hoffenheim, Andreas Schicker, s-a arătat surprins de situația medicală a lui Asllani, subliniind că, în opinia clubului său, fotbalistul este capabil să performeze la cel mai înalt nivel. „În opinia noastră, e cât se poate de clar că Fisnik poate performa fizic și sportiv la cel mai înalt nivel. Asllani a desfășurat presezonul la nivelul său obișnuit de înalt și va reveni la antrenamentele noastre începând cu săptămâna viitoare,” a declarat Schicker, conform Goal.
Barcelona, interes și suspiciuni?
Înainte de eșecul transferului la RB Leipzig, Fisnik Asllani era pe lista de transferuri a Barcelonei, unde era văzut ca o posibilă înlocuire pentru Robert Lewandowski. Mutarea la clubul catalan a picat, presa speculând că principala cauză a fost refuzul Barcelonei de a achita clauza de reziliere. Totuși, având în vedere resursele financiare ale clubului spaniol, este posibil ca și Barcelona să fi avut anumite rezerve medicale legate de jucător.
Dacă transferul la RB Leipzig s-ar fi concretizat, Asllani ar fi avut șansa de a juca în UEFA Champions League. Echipa germană a terminat pe locul al treilea în Bundesliga, asigurându-și participarea în cea mai prestigioasă competiție intercluburi. Hoffenheim, echipa de la care provine Asllani, a terminat pe locul cinci și va evolua în Europa League.
UEFA Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi din lume, va fi transmisă de canalele Digi Sport până în 2031. Meciurile pot fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport, Digi 4K, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport, pentru abonații DIGI România.
SuperLiga: Farul – Csikszereda, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo – Voluntari, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Sursa: Digisport.ro