10 milioane de euro pentru dezvoltarea turismului: fonduri disponibile pentru OMD-uri Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) lansează, începând de luni, 16 martie, un apel de proiecte în valoare de 10 milioane de euro, dedicat operaționalizării Organizațiilor de Management al Destinației (OMD)

10 milioane de euro pentru dezvoltarea turismului: fonduri disponibile pentru OMD-uri

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) lansează, începând de luni, 16 martie, un apel de proiecte în valoare de 10 milioane de euro, dedicat operaționalizării Organizațiilor de Management al Destinației (OMD). Finanțarea, asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se adresează autorităților publice locale implicate în astfel de structuri. Obiectivul principal al acestui program este de a sprijini dezvoltarea turistică la nivel local, prin proiecte de investiții de mică amploare.

Criterii de eligibilitate și valori ale finanțării

Bugetul total de 10 milioane de euro va fi împărțit în funcție de tipul unității administrativ-teritoriale (UAT) solicitante. Astfel, comunele pot beneficia de maximum 300.000 de euro (fără TVA), în timp ce oraşele și municipiile (cu excepția reședințelor de județ) vor putea accesa până la 125.000 de euro (fără TVA). Municipiile reședință de județ și UAT-urile județ vor putea solicita 100.000 de euro (fără TVA).

Pentru a fi eligibile, autoritățile publice locale trebuie să încheie un acord de parteneriat cu OMD-ul local, anterior depunerii cererii de finanțare. Acest acord, aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local sau Județean, va fi verificat pentru a asigura alocarea a cel puțin 20% din valoarea totală a finanțării pentru acțiuni destinate operaționalizării OMD-ului. Proiectele depuse trebuie să fie aliniate cu Strategia națională a României pentru dezvoltarea turismului 2023–2035 și cu planurile de dezvoltare locale.

Procedura de aplicare și termene limită

Proiectele vor putea fi depuse online până la data de 15 aprilie, prin intermediul platformei dedicate PNRR, disponibilă la adresa proiecte.pnrr.gov.ro. Evaluarea solicitărilor se va face pe principiul „primul venit – primul servit”, în limita bugetului disponibil, până la data de 30 aprilie.

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a subliniat importanța acestui program: „Mă bucur să anunţ că, în timp scurt, am reuşit să pornim finanţarea organizaţiilor de management al destinaţiei (OMD) prin fonduri din PNRR. Va fi pus la dispoziţie OMD-urilor din ţară un buget de 10 milioane de euro, cu scop clar: să poată funcţiona eficient şi să contribuie la promovarea destinaţiilor turistice pe care le reprezintă. OMD-urile trebuie să fie motoarele turismului local: să construiască strategia de dezvoltare turistică, să definească brandul destinaţiei, să coordoneze centrele de informare şi să contribuie la profesionalizarea serviciilor pentru vizitatori”.

Ghidul solicitantului și alte documente relevante pot fi consultate pe site-ul Ministerului Economiei.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 11:09