Organele de poliție din Austria, Cehia și Slovacia investighează un caz de șantaj în care un suspect ar fi contaminat cu otravă de șobolani borcane cu mâncare pentru copii HiPP. Ancheta a demarat după ce producătorul a retras de pe piață un sortiment întreg de produse din peste o mie de magazine SPAR din Austria.
Alimente suspecte și măsuri de precauție
Un client din landul Burgenland a predat autorităților un borcan suspect, care nu fusese consumat. Testele au confirmat prezența otrăvii de șobolani. Poliția austriacă investighează posibilitatea ca un alt borcan contaminat să fi ajuns pe piață.
Autoritățile fac apel la părinți să verifice cu atenție produsele din cămară, identificând borcanele suspecte după un autocolant alb cu un cerc roșu la bază.
În Cehia și Slovacia, toate recipientele din magazine au fost retrase ca măsură de precauție. Reprezentanții HiPP, au subliniat că incidentul nu este legat de calitatea produsului sau de procesul de fabricație, ci este o „interferență criminală externă”. Ei au asigurat că alte țări nu sunt afectate de această situație.
Ipoteza șantajului și extinderea investigațiilor
Autoritățile austriece suspectează că firma este victima unei tentative de șantaj. HiPP, companie înființată în Germania cu peste 120 de ani în urmă și cu sediul în prezent în Elveția, cooperează cu autoritățile.
Investigațiile continuă în Austria, Cehia și Slovacia pentru a stabili amploarea exactă a incidentului și pentru a identifica persoanele responsabile.
Agenția pentru Sănătate și Siguranță Alimentară din Austria (AGES) a confirmat că ancheta vizează o posibilă încercare de șantaj îndreptată împotriva producătorului de alimente pentru copii.