Ajutoarele pentru pensionari, promise de Guvern, vor ajunge în mai Guvernul a aprobat, joi, pachetul de solidaritate menit să ofere sprijin financiar pensionarilor cu venituri mici și copiilor cu dizabilități

Ajutoarele pentru pensionari, promise de Guvern, vor ajunge în mai

Guvernul a aprobat, joi, pachetul de solidaritate menit să ofere sprijin financiar pensionarilor cu venituri mici și copiilor cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi distribuite în două tranșe, în mai și decembrie, și vor varia între 600 și 1.000 de lei, în funcție de nivelul pensiei. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, la finalul ședinței de guvern.

Cine și cât va primi

Potrivit noilor măsuri, aproximativ 2,8 milioane de pensionari vor beneficia de aceste ajutoare. Pentru cei cu pensii de până la 1.500 de lei, sprijinul va fi de 1.000 de lei, împărțit în două tranșe. Pensionarii cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei, tot în două rate, iar cei cu pensii între 2.001 și 3.000 de lei vor beneficia de 600 de lei, de asemenea, în două tranșe.

Ministrul Manole a explicat că aceste măsuri vizează o categorie largă de cetățeni, cu pensii reduse, „nu pentru că nu au muncit și cotizat, ci pentru că au ieșit la pensie într-o perioadă în care salariile din România erau foarte mici”. Florin Manole a menționat că, inițial, se dorea acordarea acestor ajutoare înainte de Paște, dar întârzieri administrative și contestația depusă de AUR la Curtea Constituțională au condus la amânarea calendarului.

Noi măsuri pentru copiii cu dizabilități

Pe lângă ajutoarele pentru pensionari, pachetul de solidaritate include și creșteri ale sprijinului financiar pentru copiii cu dizabilități. Pentru cei cu grad mediu de dizabilitate, sprijinul va crește de la 80 la 199 de lei. Cei cu grad accentuat vor beneficia de o majorare de la 232 la 397 de lei, iar pentru cei cu grad grav, sprijinul va crește de la 463 la 548 de lei. „Aceste creșteri nu sunt doar pentru acest an. Este vorba despre o indexare, iar beneficiile vor rămâne majorate și în anii următori”, a precizat ministrul.

Ministrul Muncii a asigurat, totodată, că plata pensiilor pentru luna în curs a început deja, acestea urmând să ajungă la beneficiari conform graficului stabilit.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 16:37