Oamenii de știință schimbă foaia: Virusurile se transmit de la animale la oameni fără mutații genetice prealabile
Până recent, teoria dominantă în explicarea răspândirii virusurilor de la animale la oameni era legată de mutațiile genetice suferite de acestea. Acum, rezultatele unui nou studiu sugerează o perspectivă diferită. Cercetările arată că, în multe cazuri, agenții patogeni zoonotici erau deja capabili să infecteze și să se transmită la oameni, fără a suferi modificări majore în structura lor genetică.
Absența adaptărilor genetice semnificative
Studiul, publicat în revista Cell, a analizat genomurile mai multor virusuri implicate în epidemii și pandemii recente, inclusiv virusuri gripale de tip A, Ebola, Marburg, mpox (variola maimuței), SARS-CoV și SARS-CoV-2. Cercetătorii au examinat aceste genomuri în perioada imediat anterioară trecerii la om, pentru a identifica semne de adaptare evolutivă. Metoda utilizată a fost analiza filogenetică, o tehnică ce permite evaluarea relațiilor evolutive dintre virusuri. Echipa a evaluat presiunea de selecție naturală asupra genomului viral în trei momente distincte: la nivelul gazdelor animale, în perioada premergătoare transmiterii la om și la debutul răspândirii în populația umană.
Rezultatele au indicat că, înainte de transmiterea la om, intensitatea selecției naturale era normală, fără a exista dovezi clare că virusurile ar fi suferit adaptări specifice pentru a infecta oamenii. „Majoritatea virusurilor zoonotice implicate în epidemii și pandemii recente nu prezentau semne clare de adaptare înainte de a infecta oamenii”, precizează autorii studiului. Modificările evolutive au apărut abia după ce virusurile au început să circule între oameni.
Contactul, factorul decisiv
Conform cercetătorilor, aceste rezultate subminează ideea că virusurile pandemice sunt „speciale” din punct de vedere evolutiv înainte de a ajunge la om. Capacitatea de a infecta oamenii ar putea fi deja prezentă în multe virusuri, iar expunerea umană devine factorul critic. Autorii subliniază importanța contactului dintre oameni și aceste virusuri, subliniind rolul activităților umane, precum apropierea de animalele domestice, distrugerea habitatelor naturale și comerțul cu animale sălbatice, în facilitarea răspândirii acestor agenți patogeni.
Studiul are relevanță și pentru dezbaterea privind originea coronavirusului SARS-CoV-2, responsabil pentru pandemia de Covid-19. Cercetătorii nu au identificat dovezi ale unei modificări în laborator sau ale unei evoluții îndelungate într-o gazdă intermediară, ceea ce sugerează o origine naturală zoonotică. În context, pentru a valida metoda, echipa a analizat și virusuri crescute în laborator, unde au identificat tipare evolutive distincte față de cele observate în transmiterea naturală.
Studiul găsește dovezi care susțin ipoteza unei origini de laborator pentru pandemia de gripă H1N1 din 1977, reapărută după o absență de aproximativ 20 de ani. Analizele arată că acel virus prezenta semne de selecție similare celor observate la tulpinile adaptate în laborator sau la vaccinurile cu virus viu atenuat. Prevenirea pandemiilor ar trebui să se concentreze pe reducerea expunerii oamenilor la virusuri animale, prin măsuri de monitorizare, prevenție și limitarea interacțiunilor cu potențiale surse.
