Descoperire uimitoare în Turcia: Cea mai veche statuie umană în mărime naturală
O statuie umană cu o vechime de peste 11.500 de ani, considerată cel mai vechi exemplu de sculptură umană în mărime naturală, a fost descoperită în sudul Turciei. Cunoscută sub numele de „Omul din Urfa” sau Statuia Balıklıgöl, aceasta reprezintă o mărturie impresionantă a abilităților artistice ale oamenilor din perioada neolitică. Descoperirea, care datează din 1993, ridică numeroase semne de întrebare cu privire la semnificația și contextul acestei sculpturi enigmatice.
Statuia, realizată din calcar, măsoară aproximativ 1,80 metri înălțime și prezintă detalii anatomice remarcabile. Chipul statuii, lipsit de gură, este caracterizat de orbite adânci, în care au fost inserate inițial bucăți de obsidian negru, și de un nas parțial deteriorat. Pe gât, linii în formă de V sugerează prezența unui colier. Corpul este nud, mâinile sunt împreunate, iar statuia are o reprezentare a penisului în erecție. Partea inferioară are o formă de U, posibil pentru a fi fixată într-un soclu.
Originea statuii și legătura cu siturile arheologice din regiune
Arheologul Bahattin Çelik sugerează că statuia provine dintr-o așezare neolitică numită Yeni Mahalle, situată în apropiere de Șanlıurfa. Săpăturile din această zonă au scos la iveală structuri circulare și artefacte care sugerează o vechime de aproximativ 10.600 de ani î.Hr. Totodată, nu este clar dacă „Omul din Urfa” are o legătură directă cu alte statui masculine de dimensiuni similare descoperite în alte situri arheologice.
La aproximativ 16 kilometri nord-est de Șanlıurfa se află celebrul sit Göbekli Tepe, cunoscut pentru templele sale vechi și sculpturile de animale. În 2025, în acest sit a fost descoperită o statuie umană cu rol ritualic, similară cu „Omul din Urfa”. Siturile arheologice din regiune prezintă o bogăție de descoperiri care contribuie la înțelegerea evoluției culturale și spirituale a oamenilor din perioada neolitică.
Interpretări și semnificații posibile
O posibilă interpretare a statuii de la Karahan Tepe, un alt sit apropiat, sugerează că aceasta ar putea reprezenta un individ decedat, considerat un strămoș important pentru comunitate. Aceeași ipoteză ar putea fi valabilă și pentru „Omul din Urfa”. Lipsa gurii, susține arheoastronomul Alistair Coombs, nu este întâmplătoare, ci face parte dintr-un limbaj simbolic, sugerând că statuia reprezintă un mesager din lumea morților către cea a viilor.
În cadrul studiilor recente, arheologii continuă să analizeze descoperirile din regiune, încercând să elucideze semnificația acestor statui și rolul lor în cadrul comunităților neolitice. Cercetările viitoare ar putea oferi noi perspective asupra vieții, credințelor și ritualurilor acestor oameni.
