România, între succesul economic și provocările viitorului România a reușit o ascensiune economică remarcabilă, dar se află acum într-un moment crucial

România, între succesul economic și provocările viitorului

România a reușit o ascensiune economică remarcabilă, dar se află acum într-un moment crucial. Antonella Bassani, vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală al Băncii Mondiale, a subliniat la București că țara noastră trebuie să își redefinească modelul de creștere pentru a face față noilor realități globale. Declarațiile au fost făcute în prezența vicepremierului Oana Gheorghiu.

„România a oferit una dintre cele mai impresionante povești de convergență,” a afirmat Bassani. Veniturile pe cap de locuitor au crescut semnificativ, ajungând la aproape 80% din media europeană, exprimată în termeni de putere de cumpărare. Cu toate acestea, oficialul Băncii Mondiale a avertizat că România se confruntă acum cu un „punct de cotitură”, pe fondul unui context internațional complex și al schimbărilor demografice.

Productivitatea, cheia noii etape de dezvoltare

Transformările tehnologice, digitalizarea și inteligența artificială schimbă fundamental economia globală, a explicat Bassani. „Instrumentele digitale, automatizarea, AI-ul schimbă modul în care companiile concurează și modul în care funcționarii lucrează. Aceste schimbări generează oportunități puternice pentru productivitate și locuri de muncă mai bine plătite, dar în același timp generează și un cost al inactivității, atât pentru companii, cât și pentru guvern.”

Pentru a face față acestor provocări, România trebuie să investească în inovație, cercetare și produse cu valoare adăugată ridicată. „Economia trebuie să se îndrepte către produse care se diferențiază prin investiții în dezvoltare și cercetare. Reformarea instituțiilor din sectorul public este esențială pentru această tranziție,” a spus Bassani. Banca Mondială consideră că principala constrângere a României nu mai este accesul la capital sau educație, ci creșterea productivității.

Măsuri fiscale și surse de finanțare

Vicepreședinta Băncii Mondiale a salutat măsurile de consolidare fiscală adoptate de România, apreciindu-le drept „decizii dure, dar necesare”. Deficitul fiscal a fost redus la aproape 6% din PIB în 2026, de la 9,3% în 2024, sub ținta agreată cu Uniunea Europeană.

În contextul unui spațiu fiscal limitat, Bassani a indicat mobilizarea capitalului privat și utilizarea eficientă a fondurilor europene drept principalele surse pentru finanțarea creșterii. Banca Mondială este pregătită să sprijine acest proces prin reforme menite să crească productivitatea și atragerea de investiții private. „Atunci când resursele sunt puține, contează unde le investim,” a adăugat Bassani.

Grupul Băncii Mondiale a anunțat că este pregătit să susțină România în următoarea fază a dezvoltării sale economice, cu scopul de a asigura țării un loc printre economiile cele mai avansate din lume.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 13:03