De la uzine în Iran la Logan-uri asamblate: O istorie a relațiilor economice româno-iraniene
Cu 50 de ani în urmă, inginerii români construiau fabrici în Iran, iar produsele lor ajungeau chiar în România. Această etapă a reprezentat doar una dintre numeroasele faze ale relațiilor dintre cele două țări, conform istoricului Dragoș Becheru, autorul unei cărți recente despre relațiile României cu marile puteri petroliere. Relațiile bilaterale au cunoscut suișuri și coborâșuri, de la importul de fructe exotice din Persia, cu 90 de ani în urmă, la asamblarea de mașini Logan și Sandero în fabricile iraniene, după anul 2005.
Schimburi comerciale și legături diplomatice în secolele trecute
Comerțul dintre persani și teritoriile de azi ale României avea, acum câteva secole, o dimensiune exotică. Marea Neagră era un „lac otoman”, iar teritoriile românești reprezentau puncte de tranzit. Mărfurile persane ajungeau până în Polonia și regiunea Mării Baltice, iar unele produse din zona noastră, precum minereul de cupru, erau de interes pentru negustorii persani.
După 1821, odată cu dispariția monopolului comercial otoman, au apărut primii negustori persani în porturile Brăila și Galați. Aceștia aduceau textile, produse artizanale, bijuterii, aur și pietre prețioase. Relațiile diplomatice între Regatul României și Persia au fost stabilite oficial în 1902.
Petrolul, un punct de cotitură în relațiile bilaterale
În anii ’30, România și Persia se situau pe locurile 4 și, respectiv, 5 în producția mondială de petrol. „Aurul negru” a devenit un factor important în relațiile dintre cele două țări ulterior. Iranienii erau interesați de lemnul provenit de la noi, mai ales pentru lăzi și ambalaje. În aceeași perioadă, din Iran veneau fructe exotice precum curmale, smochine și citrice, importate pe ruta maritimă Iran – Trabzon (Turcia) – Constanța.
După intrarea României în război, în 1940, guvernul Antonescu a căutat să achiziționeze bumbac iranian pentru armată, din cauza blocării Canalului Suez de către britanici. Relațiile s-au întrerupt temporar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar au fost reluate ulterior.
De la colaborare economică la sancțiuni internaționale
După război, în 1952, comuniștii români au manifestat interes față de guvernul care naționaliza resursele din Iran. În anii ’60, Iranul a investit capital în parteneriate cu Occidentul, în timp ce România și-a extins colaborarea economică, inclusiv prin construcția de fabrici. „Într-o regiune cu multe tensiuni, Iranul părea partenerul cel mai stabil și de încredere din zonă”, a explicat istoricul.
Schimburile comerciale se realizau prin mecanisme de compensare, fără utilizarea efectivă a valutei. În anii ’70, România a construit fabrici în Iran, iar produsele acestora erau, ulterior, exportate către România. Revoluția Islamică din 1979 a constituit un moment de turnură, dar România și alte state au continuat să mențină legături economice cu Iranul.
După 1989, relațiile au fost afectate de sancțiunile internaționale. Industria auto a reprezentat un important capitol, cu asamblarea de mașini Dacia în Iran sub sigla Renault. În 2018, Renault a părăsit Iranul din cauza sancțiunilor. În prezent, mai pot fi găsite, pe ici, pe colo, produse iraniene, precum curmale și covoare persane, dar nu mai există transporturi directe.
