Fotbalul iranian „sparge” doliul național și joacă la Cupa Asiei, pe fondul tensiunilor geopolitice
Echipa feminină de fotbal a Iranului a participat la Cupa Asiei, competiție organizată în Australia, sfidând astfel suspendarea meciurilor de fotbal impusă de regimul de la Teheran. Decizia a fost luată pe fondul unei perioade de doliu național de 40 de zile, decretată după instalarea unei conduceri interimare în fruntea statului. Evenimentele sportive au fost inițial suspendate, dar reprezentativa feminină a Iranului a ales să participe la turneu.
Înfrângere categorică în fața Coreei de Sud
În primul meci de fotbal disputat după startul bombardamentelor și moartea ayatollahului Ali Kahmenei, Iranul a suferit o înfrângere categorică în fața Coreei de Sud. Scorul final a fost de 0-3, coreencele dominând partida. Choe Yu-Ri, Kim Hye-Ri și Ko Yoo-Jin au marcat golurile pentru Coreea de Sud. Iranul nu a reușit să se impună în fața unei echipe considerate printre cele mai puternice din Asia.
Coreea de Sud a demonstrat o posesie de 79% și a avut 33 de șuturi la poartă, în timp ce Iranul a avut doar 3. Jucătoarea sud-coreeană Casey Phair, intrată pe teren în repriza a doua, a declarat după meci: „Cu siguranță puteam să marcăm mai multe goluri, am ratat câteva ocazii, dar cred că a fost un start bun, cu 3 puncte”. Meciul a ridicat semne de întrebare asupra modului în care evenimentele sportive sunt gestionate în contextul politic actual.
FIFA+ reia meciul Iran – SUA de la Cupa Mondială 2022
La câteva ore după începerea conflictului din Iran, canalul FIFA+ a transmis reluarea meciului integral Iran – SUA 0-1 (Pulisic 36) de la Campionatul Mondial din Qatar 2022. Jurnalista sportivă Leyla Hamed a observat că alegerea FIFA+ de a transmite această partidă, dintre toate cele disponibile, a fost cel puțin neobișnuită. „FIFA+ nu transmite toate meciurile de la Cupa Mondială în ordine, ci alege anumite partide. Și astăzi (n.r. sâmbătă), dintre toate zilele, a ales Iran – SUA. Nu poți să-mi spui că e o coincidență”, a scris jurnalista pe rețelele de socializare.
Pentru Iran, următorul meci este împotriva Australiei, țara gazdă a competiției. Obiectivul principal al naționalei iraniene este calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, din Brazilia, ceea ce înseamnă să ajungă cel puțin în sferturile de finală ale Cupei Asiei. În celălalt meci al grupei, Australia a învins Filipine cu 1-0.