De la eșecul Toyopet la succesul Lexus: Lecția japoneză despre globalizare
În 1958, o mică companie japoneză, Toyota, lansa pe piața americană modelul Toyopet Crown. Automobilul, însă, s-a dovedit un eșec răsunător. Considerat prea slab pentru autostrăzile americane și predispus la supraîncălzire, Toyopet a fost retras de pe piață în doi ani. Presa vremii, satisfăcută, consemna eșecul ca pe o dovadă a faptului că producătorii japonezi nu aveau ce căuta în liga mare a constructorilor auto. Cu toate acestea, din acest eșec, Toyota avea să devină, șase decenii mai târziu, cel mai mare producător de automobile din lume.
Modelul sub-compact nu avea nimic sofisticat, fiind catalogat drept „patru roți și o scrumieră” de către jurnaliști. Totuși, eșecul a marcat un moment important pentru exporturile țării. Mulți japonezi considerau că Toyota ar fi trebuit să rămână fidelă producției de războaie de țesut, principalul produs de export al țării în acel moment fiind mătasea. Dar povestea Toyopet merită mai multă atenție, nu doar ca o simplă relatare a unui succes, ci ca o lecție despre modul în care prosperitatea economică este construită.
Rolul statului în ascensiunea Toyota
Ascensiunea Toyota nu a fost întâmplătoare. Compania a crescut sub protecția explicită a statului japonez. În 1939, guvernul de la Tokyo a interzis General Motors și Ford, marii producători americani, pentru a oferi spațiu industriei auto autohtone. Banca Japoniei a salvat Toyota de la faliment în 1949, utilizând fonduri publice. În același timp, tarifele vamale ridicate și controlul investițiilor străine au asigurat companiei o piață internă protejată.
Acest model nu este o excepție. Aproape toate marile puteri industriale și-au construit capacitățile prin măsuri similare, de la oțelul american protejat în secolul al XIX-lea, la semiconductorii sud-coreeni subvenționați în anii ’70. Marea Britanie a construit imperiul textil pe același principiu. Ceea ce este remarcabil nu este că Japonia a procedat astfel, ci că percepția publică a ignorat aceste aspecte.
Eșecul ca instrument de învățare
Cartea „Lexusul și măslinul”, scrisă în anul 2000 de jurnalistul american Thomas Friedman, a promovat ideea de privatizare, liber schimb și dereglementare ca singura cale spre prosperitate într-o economie globalizată. Paradoxul este că Lexus, mașina care i-a inspirat cartea, este produsul unui model economic care contrazice exact ceea ce promova Friedman. Dacă Japonia ar fi urmat modelul economic propus, Toyota ar fi fost cel mult un partener minor al unui consorțiu occidental.
Dezastrul Toyopet în SUA nu a distrus Toyota, ci a funcționat ca un catalizator. Inginerii companiei au înțeles că designul mașinilor trebuia adaptat la standardele pieței americane, diferite de cele din Japonia. Eșecul a oferit companiei lecții importante, dar succesul a fost posibil doar pentru că Toyota a avut răbdarea, capitalul și protecția instituțională necesare pentru a supraviețui eșecului și a-l transforma în cunoaștere.
În prezent, Toyota rămâne un jucător important pe piața auto mondială, cu vânzări record în 2023, demonstrând că, uneori, lecțiile importante se ascund în eșecuri.
