Cum a fost creată „Zeița de la Montreal”: sârbii investighează succesul Nadiei Comăneci
Pe 18 iulie, se împlinesc 50 de ani de la momentul istoric când Nadia Comăneci a obținut prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice, la Montreal. Evenimentul a stârnit un interes deosebit în Serbia, unde publicațiile de profil au inițiat o investigație detaliată pentru a înțelege cum a fost posibil acest succes răsunător. Fosta gimnastă Anca Grigoraș, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice din 1976, a oferit detalii despre circumstanțele care au dus la ascensiunea Nadiei.
Un sistem construit cu migală
România a ocupat un loc de frunte în gimnastica feminină începând cu Jocurile Olimpice de la Melbourne, din 1956, unde echipa națională a cucerit bronzul. Succesul a continuat și la edițiile următoare, dar o pauză a participării României la Jocurile Olimpice din Mexico City a generat îngrijorare. Maria Simionescu a intervenit, inițiind un proiect ambițios de a reuni cele mai talentate gimnaste din țară, oferindu-le cele mai bune condiții și antrenori.
Anca Grigoraș a remarcat că Simionescu a mobilizat experți din diverse orașe ale țării, inclusiv Cluj, Timișoara, București și Bacău, convingându-i să se mute cu familiile la Onești. Aici, gimnastele au beneficiat de un liceu cu program specializat, fiind create facilități și asigurându-se locuri de muncă pentru soții antrenorilor și profesori. Maria Simionescu a subliniat importanța unei atmosfere de lucru propice și a obținerii de rezultate care să demonstreze potențialul, chiar și în zone fără tradiție în gimnastică.
Cursuri de balet și o competiție benefică
În cadrul acestui program, au fost introduse cursuri de balet, conduse de Maria Simionescu, pentru a îmbunătăți pregătirea gimnastelor. Anca Grigoraș, prezentă la aceste antrenamente, a descris entuziasmul și atmosfera pozitivă din acea perioadă. Ea a menționat că, treptat, s-a format un grup de elită, „cei mai buni dintre cei mai buni”.
Marta Karoly, alături de soțul său Bela Karoly, a fost un alt antrenor chemat la Onești. Marta era specializată în gimnastică, în timp ce Bela s-a dedicat acestei discipline, formând o nouă generație de gimnaste. Anca Grigoraș a dezvăluit diferența de vârstă de patru ani dintre ea și Nadia.
„Numărul de ore de instruire a crescut, am fost foarte bine îndrumați, n-aș spune controlați, pentru că nu era control, aveam și un pedagog. S-a creat o școală foarte serioasă, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, absolut nimic”, a povestit Anca Grigoraș.
Inițial se punea accent pe disciplină și rigoare, dar atmosfera antrenamentelor a fost una pozitivă, după cum își amintește Anca.
Rivali sau coechipiere?
Anca Grigoraș a remarcat întâlnirea sa cu Nadia Comăneci în sala de sport din Onești. ”Când o întâlneai, vedeai ceva special, ieșea în evidență printre toate fetele. Toate erau drăguțe, dar ea era uimitoare”, a declarat Grigoraș. Fosta gimnastă a evidențiat munca asiduă a Nadiei, afirmând că talentul său combinat cu efortul constant au fost cheia succesului.
În 1975, Anca Grigoraș s-a mutat la București, dar a continuat să o întâlnească pe Nadia în cadrul echipei naționale. Grigoraș a subliniat că a existat o competiție sănătoasă între generații, o competiție care a contribuit la progresul gimnasticii românești.
În perspectiva Jocurilor Olimpice de la Montreal, gimnastele se pregăteau intens, cu antrenamente de șase ore pe zi. Anca Grigoraș a subliniat importanța repetării și a efortului susținut pentru a atinge performanțe înalte.
