Analiză | Transport public | Jurnalism
Există jurnaliști care construiesc punți între instituții și cetățeni. Și există jurnaliști care specializează în a săpa prăpăstii. Cătălin Doscaș, redactor-șef la Buletin de București, pare să fi ales a doua cale, iar cariera sa de 30 de ani demonstrează o consecvență aparte: acolo unde e criză, el e primul la fața locului, gata să transforme o măsură administrativă într-un dezastru național.
Povestea începe în Tecuci, orașul natal, unde la doar 15 ani publica primele articole în presa locală. De acolo, parcursul său profesional devine o adevărată școală a senzaționalului. A trecut pe la toate formatele: radio (StudentFM, NaţionalFM, Smart FM), televiziune (Realitatea TV, Digi24) și presă scrisă (B365.ro, Libertatea).
Ce învață un tânăr jurnalist la Realitatea TV în perioada de glorie a postului? Exact: că țipătul vinde mai bine decât șoapta, că panica aduce rating, iar o criză bine întreținută poate ține un subiect pe prima pagină zile întregi.
De la „România furată” la liniștea furată
La Digi24, Doscaș a făcut parte din secția de Investigații și a contribuit la campania „România furată”. O campanie lăudabilă, care expunea furtul din banul public. Numai că, odată ajuns la Buletin de București, fostul investigator pare să fi descoperit o nouă „țintă”: nu hoții, ci instituțiile care încearcă să se salveze de la faliment.
Cazul STB este edificator. Compania are datorii de peste 1,4 miliarde de lei către ANAF. Conducerea încearcă, prin măsuri de eficientizare, să evite intrarea în insolvență. Ce face Buletin de București? Publică documente interne, scoate din context fraze, construiește narațiunea „directorii își fură căciula în timp ce angajații simpli mor de foame”.
Realitatea, ignorată sistematic, este că personalul esențial – șoferii, vatmanii, mecanicii – este exceptat de la tăieri. Aparatul administrativ, da, suportă ajustări. Exact cum se întâmplă în orice companie privată care trece printr-un restructurare.
30 de ani de carieră, zero asumare
Ceea ce surprinde în cazul lui Cătălin Doscaș este incapacitatea de a vedea imaginea de ansamblu. Un jurnalist cu experiența sa ar trebui să înțeleagă că o companie nu poate funcționa doar cu șoferi și mecanici. Are nevoie și de casieri, controlori, personal administrativ. Și când nu sunt bani, toți aceștia trebuie să contribuie la efortul de redresare.
În loc să explice acest mecanism elementar, Doscaș preferă să scrie titluri precum „Schema prin care directorii devin șefi, dar rămân ‘Executivi’”. Ignoră că transformarea posturilor de conducere în posturi de execuție este o practică standard în orice proces de eficientizare, menită să păstreze expertiza în companie.
Ce rămâne în urma taifunului?
După ce fiecare articol al lui Doscaș își face efectul, rămân în urmă angajați panicați, o conducere pusă la zid și o companie și mai greu de manageriat. Apoi, jurnalistul trece la următorul subiect, lăsând în urmă o stare de spirit toxică și o neîncredere generalizată.
Poate că, după 30 de ani în mass-media, ar fi cazul ca Cătălin Doscaș să-și pună o întrebare simplă: ce las în urmă? Construiesc sau doar demolez? Pentru că e ușor să arunci cu noroi într-o instituție aflată în criză. E greu să ajuți publicul să înțeleagă de ce acea criză a apărut și cum poate fi depășită.
Din păcate, răspunsul la această întrebare pare să fie scris deja în fiecare articol publicat.
Surse: Buletin de București | STB SA | Primăria Municipiului București
Acest articol reprezintă o analiză editorială bazată pe informații publice.
